Când copilul tău e prea deștept, iar tu îl vrei la toate olimpiadele…

Gata cu vacanțele! De astăzi, copiii se întorc la școală. Dincolo de cursurile obișnuite, o parte dintre ei se pregătesc și pentru olimpiadele care se organizează în această perioadă. Unii părinți însă au nemulțumiri: ar vrea să-și trimită copiii la cât mai multe competiții, dar nu au cum. Aceste nemulțumiri au ajuns pe adresa redacției Express de Banat, nicidecum pe cea a Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin…

Nu comentăm decizia părinților de a-și trimite copiii la cât mai multe olimpiade și nici la impactul unui surplus masiv de informații asupra celor mici. Cert este că pe adresa de redacție a Express de Banat a ajuns un e-mail „supărat”, prin care o mămică anunță că ar vrea să găsească o modalitate „ca acești copii ai noștri să nu mai fie bătaia de joc ai nimănui”. Potrivit doamnei, cineva își bate joc de cei mici prin faptul că unele olimpiade școlare se suprapun, iar elevii nu pot participa la toate. „Pe scurt, în 23 februarie este olimpiada de fizică în Reșița, de engleză și matematică, în Caransebeș. Vorbim de clasa a VI-a. Unde să meargă? Vrea la toate. La 2 se pregătește intens și în privat, dar e o oportunitate de a-și testa cunoștințele. Din start i se îngrădește acest drept. Cum să fie în aceeași zi la toate?”, mai scrie mămica în mailul transmis.

La o primă vedere, dincolo de o eventuală suprasolicitare a copilului, reclamația pare pertinentă. Cine-i vinovatul, e întrebarea… Așa că, firesc, am întrebat instituția care ține în mână unitățile de învățământ din Caraș-Severin: Inspectoratul Școlar Județean.

„Sunt într-adevăr olimpiade în aceeași zi, dar nu avem cum să le punem, din cauza faptului că ne limitează timpul. Avem la dispoziție, în semestrul 2, două sâmbete, pentru că după aceea începe etapa județeană. Și atunci, într-adevăr, am pus în aceeași sâmbătă engleza cu matematica. Nu avem realmente cum să le plasăm. Pentru că trebuie organizate până în luna martie. Graficul de la Minister așa a fost făcut. Vineri nu putem organiza pentru că ar trebui să perturbăm programul școlilor, să suspendăm cursurile în școlile în care se organizează, sâmbăta este ziua stabilită de Minister pentru desfășurare, iar duminica nu putem să-i obligăm nici pe profesori, nici pe elevi să vină la olimpiadă. Nu este din rea voință”, ne-a explicat Lenuța Ciurel, inspectorul general al ISJ Caraș-Severin.

Ceea ce probabil mămica revoltată nu a știut este că datele pentru fazele județene ale olimpiadelor sunt stabilite de Ministerul Educației Naționale, subiectele fiind transmise clar de la centru, iar cele locale trebuie organizate până în luna martie, dar în semestrul al doilea, care abia astăzi începe. Făcând un calcul simplu, luna februarie mai are doar două sâmbete: 16 și 23. Inevitabil, așadar, ca unele competiții să se suprapună. Ba mai mult, în mailul transmis doamna spune că fiica sa participă și la olimpiada de fizică. Potrivit graficului olimpiadelor, este vorba despre faza județeană, programată de Ministerul Educației în 23 februarie.

Lenuța Ciurel ne-a subliniat că au mai fost cazuri de suprapuneri în care părinții s-au adresat instituției pe care ea o reprezintă, iar lucrurile s-au rezolvat. Inspectorul general al ISJ se arată deschis și în cazul de față la discuții. „Dacă a depus doamna o sesizare la noi, o vom contacta pentru a vedea cum putem rezolva problema pe cale amiabilă”. Dar, ce să vezi? Până vineri, 8 februarie, nimeni nu s-a adresat cu vreo nemulțumire scrisă sau măcar telefonică Inspectoratului Școlar Județean…

Sursă foto principal: Arhivă


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/