Când a ajuns la Clinica Nera, Mîțu Stoian avea plămânii afectați 40%! A plecat cu ei aproape distruși!

petrica mitu stoian la nera
untitled design set 970x90 px

Ministerul Sănătății a început într-un final o anchetă la clinica acuzată de tot mai mulți specialiști că l-ar fi supus pe artistul Petrică Mîțu Stoian unei terapii cu oxigen ce i-ar fi adus sfârșitul.

Pe lângă cercetările făcute de organele de cercetare penală, mai multe autorități sanitare au demarat propriile anchete care să elucideze dacă există vreo culpă medicală în cazul decesului iubitului interpret de muzică populară, dar și să stabilească dacă practicile de la Clinica Nera sunt recomandate într-adevăr un pacienți post-Covid. Medicul-șef al clinicii, Bogdan Matei, cel care l-a și avut în observație pe Petrică Mîțu Stoian, e convins că terapia hiperbară nu face decât bine și că decesul artistului are o cu totul altă cauză. „Nu e vorba de o barotraumă. Dumnealui mi-a prezentat dosarul medical, am constatat rezultatele analizelor de sânge, rezultatul imagistic din CT. I-am recomandat terapia în camera hiperbară. Dânsul era competent pentru această expunere hiperbară. Cel puțin opt ore după ce a ieșit din camera hiperbară a fost într-o condiție bună. Afectarea pulmonară era de aproximativ 40 la sută potrivit actelor medicale cu care a venit la noi, evaluarea fiind făcută după infectarea cu Covid.”, a explicat medicul Bogdan Matei.

Starea plămânilor lui Petrică Mîțu Stoian în momentul în care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Reșița pare să spună însă altceva. Și anume, că terapia cu oxigen i-a făcut mai mult rău decât bine. Cel puțin asta a explicat directorul medical al spitalului reșițean, Cosmin Librimir. „Afectarea pulmonară, și pe radiografie, și pe tomografie, era de 70 la sută! Imaginea de contuzie pulmonară prin barotraumă e asemănătoare cu bronhopneumonia care nu se regăsește ca și analize. Afectarea de la Covid a fost de 40 la sută, afectarea din cauza barotraumei e de 70 la sută!”, a explicat Librimir.

publicitate ziar expresb 1000x100

Ce anume sau cine a grăbit plecarea prematură dintre noi a marelui artist rămâne să stabilească specialiștii de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” în urma probelor microscopice și organele de cercetare penală.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/