Canalizare și drumuri noi, în cea mai căutată comună cărășeană de către investitori!

Aflată la doi pași de Caransebeș, pe Drumul European 70, comuna Buchin se bucură în continuare de investiții importante. Și nu numai din partea mediului privat!

Încasările la bugetul local din taxele și impozitele plătite de firmele care își desfășoară activitatea pe raza comunei permit asigurarea sumelor necesare pentru cofinanțarea unor proiecte cu valori deloc mici, proiecte absolut necesare, care vizează dezvoltarea infrastructurii în comună, dar și în satele aparținătoare. Unul dintre cele mai importante contracte de finanțare semnate de către primarul Gheorghe Coilă este realizarea rețelei de canalizare menajeră și construirea unei stații de epurare.
„Proiectul este deosebit de important pentru comună și anul acesta sperăm să achităm cota de cofinanțare de 520.000 de lei. Valoarea proiectului este 4.200.000 de lei, rețeaua întinzându-se pe o lungime de 6 km. Stația de epurare are ca termen de finalizare anul viitor”, ne-a declarat edilul comunei.

Al doilea proiect câștigat pe PNDL 2 cuprinde asfaltarea străzilor în Valea Timișului, cota de cofinanțare fiind de 1.900.000 de lei , iar totalul contractului de finanțare de 4.400.000 de lei. Sunt cuprinse 11 străzi pe lista de asfaltări, toate având o lungime de aproape 3,5 km.

„În acest proiect de asfaltare a străzilor vor fi amenajate și rigolele pentru scurgerea apei pluviale, în prezent se desfășoară licitația pentru desemnarea câștigătorului, contractul este semnat și eu cred că până în toamnă străzile vor fi asfaltate”, ne-a mai declarat Gheorghe Coilă. În derulare se află și un proiect de asfaltare străzi în Poiana Buchin, în valoare de 5.100.000 de lei, pe o lungime de 3,7 km.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/