Campusul universitar, denumit în proiectul finanțat în majoritate din fonduri europene „Complex Eftimie Murgu din Reșița”, își deschide porțile din anul universitar 2021-2022.
„A fost într-adevăr un proiect cu probleme, dar care în cele din urmă s-a finalizat, de câștigat având doar studenții care vor beneficia de cazare la cele mai înalte standarde în campus”, a precizat Andrade Bichescu, directorul Centrului Universitar al „Babeș-Bolyai” din Reșița.
Clădirea cu parter, patru etaje și mansardă oferă 360 de locuri de cazare în camere cu două paturi și baie proprie. La capătul fiecărui etaj există câte un oficiu cu dotări necesare pentru păstrarea alimentelor, mașini de spălat, igienă și curățenie.
În funcție de solicitări și stabilirea ratei de rentabilitate, va fi pusă în funcțiune și cantina studențească pentru care prin fonduri europene s-au făcut achiziții de aparatură și mobilier performante. Este vorba despre instalații de gătit, cuptoare și sisteme de spălat vase.
În prezent, Centrul Universitar UBB din Reșița poate oferi servicii de servire a mesei la Campus Cafe, situat în zona sediului central al instituției.
În funcție de evoluția crizei sanitare, sunt așteptați să revină la cursuri după începerea anului universitar din 27 septembrie și studenții din Serbia, Ucraina și Republica Moldova.