Campionatul Național al Monitorilor de schi, în premieră la Muntele Mic

Monitorii de schi din România sunt invitați să se înscrie la concursul de pe Muntele Mic, ce se desfășoară în premieră în Banatul Montan. Acțiunea va avea începe în 9 martie și va fi organizată de către WeSKI – Muntele Mic şi Sport N’Joy.

Campionatul Național al Monitorilor de schi a ajuns la ediția a XXII-a și se va desfășura în perioada 9-11 martie, pe pârtia Vâlsanu, în parteneriat cu Federația Română de Schi și Școala Română de Schi.

Concursul se adresează monitorilor atestați și aspiranți din România și se va desfășura pe trei categorii: schi alpin feminin, schi alpin masculin și snowboard mixt, pe categorii de vârstă între 18 si 30 de ani, 31-40 de ani, 41-50 de ani, 51-60 de ani, 61-70 de ani și plus 70.

Programul evenimentului presupune cazarea participanților în 9 martie cu un party de bun venit, desfășurarea competiție în 10 martie cu premiere și masă festivă, iar în 11 martie – finalul evenimentului.
Vor fi premiați primii trei sportivi cu cei mai buni timpi, de la fiecare categorie. Sponsorul competiției este Dunca Expediții.

Competiția propriu-zisă care constă în parcurgerea unui traseu de slalom uriaș – GS, porțile fiind montate la o distanță de 22-24m. Concursul va avea doar o singură manșă! Fiecare concurent va fi cronometrat, urmând ca, la final, clasamentul să fie realizat în funcție de categorie și timpii obținuți”, anunță organizatorii.

Menționăm că la ultima ediție au participat la Cavnic, în Maramureș, peste 200 de instructori atestați și aspiranți de la peste 60 de școli de schi din țară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/