Campioana Timișoara Saracens, față în față cu un moment crucial al sezonului: „Este o mare presiune pe jucători”

Rugbyștii de la Timișoara Saracens vor avea oportunitatea de a rămâne campioni dacă sâmbătă fac o figură frumoasă în semifinala de pe teren propriu cu marea rivală tradițională din Baia Mare. Altădată întâlnirea din finala Superligii, acum partida din penultimul act al sezonului se joacă pe „Dan Păltinișanu”. 

Antrenorul Sosene Anesi e convins că echipa vrea să arate că poate juca mai bine decât a făcut-o în unele partide. „Știm cu toții că e o săptămână importantă, un meci important. De două-trei sezoane nu am mai avut o semifinală acasă, este o mare presiune pe jucători, dar una pozitivă și entuziasmantă. Ne dorim să jucăm bine pentru suporteri, familii, fani. Am ratat multe oportunități în alte semifinale și finale. Va fi un meci greu, așa cum sunt cele cu Baia Mare. Cea mai mare provocare va fi modul cum vom juca noi, trebuie să jucăm bine nu doar pentru a ne califica mai departe, dar și pentru a căpăta încredere în noi. Echipa ce își va dori mai mult victoria va câștiga”, a precizat antrenorul principal.

S-au cerut arbitri străini, dar nu… regulamentar

Timișorenii au absențe importante: Mesake Doge, Cătălin Fercu, Michael Stewart, Gabriel Conache și Marius Simionescu. Clubul speră să vină multă lume la stadion. „Jucăm semifinala acasă. Așteptăm fanii la o sărbătoare pe teren și în afara terenului”, a punctat secundul Ulises Gamboa. Cele două cluburi au cerut arbitri străini, dar prea târziu. „Sperăm să trecem de semifinală și să bifăm obiectivul care ne-a mai rămas în acest sezon. Sperăm să avem o evoluție bună și cât mai mulți spectatori alături de noi. S-a trimis o cerere de arbitri străini, dar nu a fost în timp util, conform manualului”, a precizat managerul Attila Brosovoszky.

Căpitanul Timișoarei va fi Eugen Căpățână, care e convins că se va impune echipa mai „înfometată” de un succes. „Am făcut tot ce ne-a stat în putere să aducem semifinala pe teren propriu. Cel mai important e ca stadionul să fie cât mai plin. Avem un singur obiectiv, victoria și să accedem în finală. Părerea mea e că va câștiga cine va avea foamea mai mare”, a punctat Căpățînă.

Florin Popa se așteaptă la un joc tare, pe forță. „Semifinala acasă este un meci foarte important. Cu toții ne așteptăm la un meci greu, dar privim înainte cu siguranță și ne gândim cu toții la victorie. Au foarte mulți jucători cu multă experiență, sunt cam în aceeași formulă de foarte mulți ani de zile. Sunt fizici, sunt masivi”, a punctat Popa.

Semifinala începe sâmbătă, la ora 12 pe „Dan Păltinișanu”, cu intrare liberă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/