Studenţii de la UEM sunt ajutoarele lui Moş Crăciun

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pentru că la ediţia precedentă au reuşit să aducă zâmbetul pe feţele a zeci de copii, membrii Ligii Studenţilor au pus la cale şi anul acesta o campanie de colectare de jucării. Până în 19 decembrie oricine poate lăsa în cutiile speciale o jucărie care va ajunge la cei pentru care „acasă” înseamnă un centru de plasament.

„Oferă o jucărie” este campania organizată de Liga Studenţilor de la Universitatea Eftimie Murgu, în parteneriat cu Grupul Local de Tineret Arcus, prin care tinerii îşi propun să le insufle măcar puţin din spiritul sărbătorilor copiilor orfani şi celor care provin din familii defavorizate.

Succesul primei ediţii i-a inspirat pe organizatori să repete acţiunea de anul trecut. Deşi destinatarii campaniei erau în special copiii instituţionalizaţi, numărul jucăriilor strânse a fost foarte mare, astfel că multe dintre ele au ajuns în mâinile şi altor micuţi, la fel de nevoiaşi. „Anul trecut au fost implicate în campanie trei şcoli generale şi Universitatea. Spre surprinderea noastră, s-au strâns foarte multe jucării, aşa că am decis să le dăruim şi altor copii care ne-am gândit că s-ar bucura de ele. Doi saci cu jucării au ajuns la Secţia pediatrie a Spitalului Judeţean, iar o parte din ele au fost duse în cartierul Mociur”, a declarat Alina Bosânceanu, preşedinta Ligii Studenţilor.

Cutiile în care se strâng jucăriile pot fi găsite pe holurile Universităţii Eftimie Murgu, în corpurile A şi B, la etajul I, şi în incinta Şcolii cu clasele I-VIII nr. 7.

promovare banner maxagro

Acţiunile umanitare ale studenţilor nu se opresc însă aici. Pe lângă faptul că de anul viitor pe lângă jucării vor începe să strângă şi haine sau alimente, tinerii s-au gândit şi la bătrânii de la Căminul pentru persoane vârstnice, care merită ca cineva să le descreţească frunţile în pragul sărbătorilor. „Împreună cu copiii de la Centrul Speranţa vom confecţiona cadouri din hârtie, flori uscate, ornamente de Crăciun, iar în data de 23 vom merge să le dăruim bătrânilor. Avem şi un mic recital de colinde pregătit pentru ei”, a mai spus Alina.

 

 

STPT job 1000x200

Comments

  1. Cipi says:

    Grupul Local de Tineret “ARCUS” Resita nu Argus 😀

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/