Campanie electorală mimată, în PSD Caraș-Severin!

Excluderile din rândurile social-democraților au generat un adevărat scandal mediatic, un război al declarațiilor în care săgețile otrăvite zboară în toate direcțiile.

Președintele interimar al organizației PSD de la malul Dunării, Nelu Zaberca, și-ar fi dorit ca excluderile consilierilor județeni Victor Tiugan și Nicolae Gubandru din partid să aibă loc în liniște, fără să se producă valuri prea mari. Numai că declarațiile tăioase ale lui Tiugan tocmai asta au creat.Zaberca, cel care a inițiat propunerea de scoatere a lui Tiugan din rândurile PSD-ului, a explicat că nimeni nu l-a considerat pe fostul său coleg „o cârpă murdară”, așa cum se plângea ex-consilierul județean: „Consider că mi-am arătat «bărbăția» despre care făcea referire domnul Tiugan atunci când am motivat excluderea lui în BPJ. Pot să vă spun că domnul Tiugan era propus pentru excludere încă din toamna anului trecut. Atunci m-am opus eu și domnul Tiugan știe asta”.

Scos din minți de afirmația lui Victor Tiugan cu privire la scorul pe care PSD Moldova Nouă l-a obținut la alegerile europarlamentare, consilierul subliniind că efectul produs nu a avut la bază „munca unui singur om, Nelu Zaberca”, ci și munca „cetățeanului Tiugan și a consilierilor care au făcut campanie”, liderul social-democrat de la Dunăre a început să-și pună o serie de întrebări : „Domnul Tiugan a făcut vreodată campanie electorală sau a mimat?! Cum poți să spui că datorită ție și consilierilor locali s-a făcut acel scor?! Cum poți să spui că președintele Luminița Jivan a fost de trei ori la Moldova Nouă?! Cum poți să uiți măsurile luate de Guvernul PSD sau că Guvernul a dublat pensiile și a mărit salariile tuturor bugetarilor?!”.

Lui Zaberca i s-a reproșat că nu are niciun drept să propună el oameni pentru excludere din PSD atât timp cât nu a făcut nimic pentru Moldova Nouă, dar președintele interimar ține să-i amintească lui Tiugan că, spre deosebire de el, nu a deținut nicio funcție politică sau administrativă până în prezent și că nu a lucrat la stat, pârghii pe care fostul consilier le-a avut la dispoziție. „A fost consilier local, președinte PNL, director la Interprinderea Minieră și pensionar la Moldomin. Deci, cine avea obligația și posibilitatea de a ajuta orașul, domnule Tiugan, eu?”, întreabă Zaberca.

Mai mult decât atât, președintele interimar al organizației PSD Moldova Nouă a concluzionat Nelu Zaberca pentru expressdebanat.ro că „alegerile din 26 mai, la Moldova Nouă, au fost câștigate de către Guvernul Dăncilă” și că scorurile pe care fostul președinte al organizației PNL Moldova Nouă le obținea „lăsau de dorit, nu depășeau 500 de voturi”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/