Campania pentru locale, ca-n filme. La Traian Vuia, membrii biroului electoral se acuză de spionaj și se pârăsc reciproc la BEJ Timiș

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Scandal monstru în comuna Traian Vuia în campania electorală. Protagoniști sunt cei care fac parte din biroul electoral de circumscripție. Ei se acuză reciproc de spionaj, se jignesc și de pârăsc pentru că nu poartă masca de protecție. Biroul Electoral Județean Timiș este chemat să arbitreze situația nefericită. 

Povestea a ajuns la Biroul Electoral Județean Timiș sub forma a două contestații. Una semnată de locțiitorul BEC Traian Vuia, Dorina Mirela Boar, cea de-a doua de președintele BEC Traian Vuia – Adrian Marius Băloi.

Locțiitorul îl acuză pe președintele biroului electoral că nu este corect și imparțial, nu afișează hotărârile și nu le face publice. De asemenea, susține că Băloi se pontează pe sine și pe soția sa (de asemenea membru în birou, din partea USR PLUS) pentru maximum de zile posibile, celorlalți membri fiindu-le pontate un număr diferit de zile, fără a corespunde realității. Boar mai spune că primarul l-ar acuza pe informaticianul biroului electoral că ar fi spion și din acest motiv nu îi pune la dispoziție hotărârile ca să le publice. O altă acuzație vizează nepurtarea măștii de protecție de către Băloi, acesta afirmând, potrivit locțiitorului, că nu ar există niciun virus.

La rândul său, președintele BEC Traian Vuia se apără. El susține că locțiitorul biroului face propagandă electorală în favoarea primarului PSD în funcție. Potrivit lui Băloi, Boar ar fi afirmat că scopul ei în BEC Traian Vuia este „acela de a face zile fripte președintelui.”

Și ceilalți membri ai biroului electoral, reprezentanți ai partidelor politice, au depus puncte de vedere.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Reprezentantul USR: „Doamna Băloi Mihaela Mariana susține că este soția domnului președinte Băloi Adrian Marius, iar doamna locțiitor îi supune la jigniri și umilințe, făcând afirmații provocatoare pe holurile primăriei la adresa lor: «este un nesimțit», «vai de mama lor», «ăștia». Mai susține că actualul primar are un comportament necivilizat, dând cu picioarele în ușa BEC Traian Vuia și bătând cu pumnul în birou, atitudini care o încurajează pe doamna locțiitor”, se arată în Hotărârea BEJ Timiș.

Reprezentantul Pro România „arată că președintele Băloi o acuză că este «spion» în BEC Traian Vuia, motiv pentru care solicită schimbarea lui din această funcție”. Cer schimbarea din funcție a președintelui biroului și reprezentanții ALDE, PSD, PNL, PMP și cel de la UDMR. Acesta din urmă îl mai acuză pe Băloi că a realizat pontajul „după bunul lui plac, fără a face prezența zilnică a membrilor.”

Cu majoritate de voturi, BEJ Timiș a apreciat că atât conduita președintelui, cât și a locțiitorului BEC Traian Vuia „afectează grav modul de lucru în cadrul acestui birou și creează o atmosferă conflictuală, conduita acestora fiind incompatibilă cu cerințele art. 25 alin. 3 din Legea 115/2015.”

Prin hotărârea luată, BEJ Timiș a dispus sesizarea președintelui Tribunalului Timiș cu privire la înlocuirea președintelui și a locțiitorului din pozițiile ocupate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/