Așezămintele culturale din Berzasca, Liubcova și Bigăr vor intra într-un amplu proces de reabilitare și modernizare în lunile care vor urma. Investițiile se vor face, în mare parte, cu fonduri europene, însă și primăria va contribui cu bani de la bugetul local, având în vedere că de la semnarea contractelor de finanțare și până în prezent prețul materialelor de construcții s-a majorat semnificativ.
„Cele trei obiective au fost scoase la licitație, așteptăm depunerea ofertelor și sperăm ca totul să decurgă normal, fără contestații, pentru a putea demara cât mai repede lucrările propriu-zise. La Bigăr vor fi cele mai ample lucrări, pentru că se va interveni și la structura de rezistență, fiind o clădire mai veche. La căminul din Berzasca va fi schimbată șarpanta, se va înlocui învelitoarea, se va realiza o gradenă în interiorul sălii de spectacole. Va fi, de asemenea, modernizată sala de dans, grupurile sanitare și bucătăria. La Liubcova se va interveni pe partea de eficientizare energetică, cu lucrări la interior și exterior. Finanțarea este de la Comunitatea Europeană. Pentru toate cele trei unități suma cumulată fiind de aproximativ 500.000 de euro, la care se adaugă cheltuielile neeligibile ale proiectului, care vor fi suportate de noi, generate de scumpirea materialelor de construcții.”, a declarat primarul comunei Berzasca, Nicolae Petru Furdui.