Cămine culturale renovate

Administraţia locală din municipiu a luat act de solicitările locuitorilor a două dintre cartierele aparţinătoare şi a trecut la treabă. Două cămine culturale au intrat în reabilitare şi vor fi gata până la sfârşitul lunii.

Din cauza stării de degradare avansată în care se aflau cele două clădiri, locuitorilor din cartiere Secu şi Doman le lipsea un spaţiu care să găzduiască manifestările şi evenimentele comunităţii. Ca urmare, autorităţile locale au pus pe lista de cheltuieli pentru 2012 şi reabilitarea căminului cultural din Secu. „Am luat act de solicitările cetăţenilor, deoarece acest cartier era privat de dreptul de a avea un cămin şi de a organiza diferite activităţi. S-a realizat acoperişul şi partea de tencuială şi zugrăvit, atât pe interior, cât şi pe exterior”, a precizat Liviu Gârtoi, directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public al municipiului Reşiţa.

Deşi inaugurarea căminului trebuia deja făcută, vremea rea a pus pe pauză lucrările exterioare. „Recepţia va fi făcută la sfârşitul lunii, când spaţiul va fi dat spre folosinţă acestui cartier. Se va desemna de către primărie un reprezentant care să se ocupe şi să gestioneze acest cămin. Valoarea investiţiei se ridică la 100.000 de lei noi”, a mai spus Liviu Gârtoi.

În ceea ce priveşte căminul cultural din cartierul Doman, administraţia locală a avut de-a face cu o situaţie mai deosebită. Pentru că fostul cămin a fost revendicat şi câştigat în instanţă de către un cetăţean, primăria a căutat altă variantă. Soluţia a reprezentat-o clădirea în care funcţiona în trecut atelierul şcolii din cartier, aflată şi ea într-o stare avansată de degradare. 60.000 de lei s-au alocat din bugetul local pentru a acoperi toate cheltuielile de reabilitare. „Lucrările au constat în repararea acoperişului şi lucrări de tencuială, zugrăvit, schimbarea geamurilor. Urmează să amenajăm nişte alei pietonale ca să se circule în condiţii civilizate, iar grupul sanitar din spatele căminului va fi şi el adus la nişte standarde acceptabile”, a adăugat directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public.

Căminul din Doman va fi gata la sfârşitul acestei săptămâni.

Potrivit primarului Mihai Stepanescu, pe lângă activităţie recreative, cele două spaţii vor găzdui pe viitor şi şedinţele de Consiliu Local.

Comments

  1. Christi says:

    Numai Secu si Doman au Camine????????????La CALNIC au suspendat activitatea CAMINULUI ca este insalubru si alte MOTIVE…NU se mai poate cu acesti CONDUCATORI DE TRIB(judet)au distrus tot…Vedem duminica cum stampilam.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/