Camerele de luat vederi montate acolo unde trebuie fac minuni!

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Locul de repaus de pe DN 6 de la Sacu, din județul Caraș-Severin, era invadat de deșeuri și transformat frecvent în depozit clandestin unde se aruncau gunoaie de toate felurile. Lucrătorii de la Direcția de Drumuri Naționale Caransebeș erau nevoiți să își ocupe timpul de două ori pe săptămână cu întreținerea acestui spațiu de unde se adunau câteva zeci de saci cu resturi.

Fotografiile postate recent pe internet de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara sunt relevante în privința felului în care arată acum parcarea, monitorizată video. După primele zile de la montarea camerelor de luat vederi, spațiul parcării este mult mai curat.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Se reamintește tuturor că în zona de siguranță a drumurilor și podurilor, locuri de parcare, oprire și staționare este interzisă aruncarea deșeurilor, iar cei prinși asupra faptului vor suporta rigorile legii: amenzi până la 6.000 de lei și chiar confiscarea mijlocului cu care au fost transportate deșeurile.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/