Camera de Diplomaţie Comercială cu Republica Serbia şi-a deschis porţile în mod oficial la Timişoara

Camera de Diplomaţie Comercială cu Republica Serbia a fost deschisă astăzi, în mod oficial, la Timişoara. Aceasta este o organizaţie neguvernamentală, non-profit şi fără caracter politic, înfiinţată cu scopul de a iniţia şi organiza relaţii cu entităţi guvernamentale şi neguvernamentale pentru dezvoltarea mediilor de afaceri, în mod special.  

Din echipa de conducere fac parte: Marina Rodica Moşulea, preşedinte şi vicepreşedinţii: Cosmin Alin Popescu, Carmen Rusmir, Mladen Galovic şi Alexandru Dan.

„Această organizaţie a fost instituită din necesitatea de a adânci relaţiile româno-sârbe în domeniul comercial, economic, turistic, cultural, sănătate sau învăţământ. Faptul că ni s-a oferit această oportunitate este o provocare şi, cunoscându-i foarte bine pe fraţii noştri de dincolo, putem face lucruri frumoase pentru ei şi pentru oamenii de afaceri şi comunitatea română”, a declarat Marina Rodica Moşulea, preşedinte al Camerei de Diplomaţie Comercială cu Serbia.

Educaţia joacă un rol important în relaţiile dintre cele două state, spune Cosmin Popescu, unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei care mai atrage atenţia asupra faptului că rata şomajului este într-un trend descrescător atât în România, cât şi în Serbia.

„Educaţia, din punctul meu de vedere, este baza în ceea ce înseamnă zona de consultant, în ceea ce înseamnă zona de resurse umane. Fie că vorbim de universităţile din Serbia sau din România, acestea reprezintă o bază ca forţă de muncă pentru aceste două pieţe. În momentul de faţă în Serbia şomajul este undeva la 13-14%. Merg într-un trend descrescător, ceea ce este bine. Noi suntem undeva la 4% ca rată a şomajului, tot într-un trend descrescător, ceea ce este bine”, a precizat Cosmin Popescu, profesor doctor în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.

La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, Liliana Oneţ, prefectul de Timiş, Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean, dar şi Farkas Imre, viceprimarul Timişoarei. Ultimul a subliniat necesitatea acestei noi premiere pentru Timişoara. „Această  nouă cameră de diplomaţie implică mai mulţi factori, educaţie, afaceri, locuri de muncă, este o nouă portiţă de deschidere şi o nouă premieră pentru oraşul nostru. Sperăm să adâncească şi relaţiile interumane şi cele de afaceri dintre Serbia şi România. Cred că va prezenta o siguranţă oamenilor de afaceri care doresc să dezvolte relaţii în Serbia şi viceversa”, a spus Farkas Imre, viceprimar Timişoara.

Călin Dobra, preşedintele CJT, vorbeşte despre dezvoltarea economică a întregii regiuni odată cu această iniţiativă. „Orice întâlnire între România şi Serbia, între judeţul Timiş şi regiunea Vojvodina, în mod special, este un lucru bine venit pentru ambele comunităţi. De aceea mă bucură această iniţiativă şi nu pot decât să-i felicit pentru acest demers important în ceea ce înseamnă dezvoltarea economică a întregii euroregiuni. Pentru că discutăm de o colaborare transfrontalieră, trebuie să propun un demers pe care toţi ar trebui să-l preluăm şi să-l ducem mai departe, ţinând cont de faptul că Consiliul Judeţean finanţează şi modernizează drumul ce leagă cele două capitale culturale europene în 2021, Timişoara şi Novi Sad. Ar trebui să facem demersul ca trecerea de frontieră de la Foeni să fie deschisă non-stop, să putem da drumul relaţiilor comerciale aşa cum ne dorim”, a spus Călin Dobra, preşedinte CJT.

„Am asistat astăzi la deschiderea Camerei de Diplomaţie Comercială cu Republica Serbia. Din punctul meu de vedere, cred că este o iniţiativă foarte bună. Aşa cum au spus şi iniţiatorii acestui eveniment, ea va reprezenta relaţiile comerciale ale României cu Serbia, nu doar ale judeţului Timiş. Cred că este un schimb bun de experienţă în toate domeniile, atât pe parte comercială, cât şi pe partea de proiecte transfrontaliere, de atragere de fonduri europene, pe partea educaţională, culturală. Având în vedere că în anul 2021 Timişoara şi Novi Sad vor fi cele două oraşe capitale culturale europene, cred că şi din acest punct de vedere deschiderea acestei camere astăzi va fi un plus pentru cele două ţări”, a punctat Liliana Oneţ, prefectul Judeţului Timiş.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/