Călin Dobra: „Timișul ia viteză cu banii europeni”. Aproape 80 de milioane de euro, atrași de Consiliul Județean Timiș

Județul Timiș performează atunci când vine vorba de proiecte pe fonduri europene. Infrastructură rutieră, educație și sănătate – acestea sunt palierele care beneficiază de investiții majore.

„La Consiliul Județean Timiș gândim global, iar suma care a ajuns aici – în jur de 80 de milioane de euro – este suficientă ca să putem contura anvergura obiectivelor pe care le avem, proiectele pe care le derulăm și transformările în față cărora se află Timișul. Eu spun mereu că nu banii sunt importanţi. Cel mai mult contează ce facem cu ei, cum schimbăm în bine viața oamenilor, ce lăsăm în urma noastră și cum ne asumăm perioadele în care am fost responsabili pentru soarta comunității care ne-a creditat. Avem aproape 80 de milioane de euro, prin contracte de finanţare nerambursabilă şi proiecte în cuantum de alte 18 milioane de euro, aflate pe lista de rezervă, tot pentru finanţări nerambursabile. Aici e necesar să menţionez reabilitarea Conacului Mocioni din Foieni, precum şi modernizarea DJ 684 pe traseul DN 68A (Coșava) -Tomești-Luncanii de Sus (limită CS) – DN68 (Voislova)”, ne-a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Infrastructura rutieră a Timișului, modernizată cu bani europeni

Când vine vorba de infrastructură rutieră, unul dintre proiectele importante pentru locuitorii din zona Timișoarei, și nu numai, este cel legat de extinderea la 4 benzi a drumului Dumbrăviţa – Giarmata – A1. Vorbim de o porțiune de 12 kilometri, o șosea cu 4 benzi şi o investiţie totală de 52 de milioane de lei, bani din fonduri europene.

Cu 20 de milioane de euro atrase de la UE, se lucrează la tronsonul Peciu – Foieni. Șoseaua de 20 de kilometri facilitează accesul către DN59 și, mai departe, spre punctul de trecere a frontierei de la Foieni.

16 milioane de euro sunt folosiți și pentru modernizarea DJ 693 pentru interconectare la A1 (Arad) și pod peste Mureș la Pecica, judeţul Arad. Proiectul prevede modernizarea mai multor tronsoane de drumuri județene, pe ruta localităților Cărpiniș – Biled – Bărăteaz – Gelu, până la limită cu județul Arad.

„Consiliul Județean Timiș a mai obținut finanțare din fonduri europene și pentru modernizarea altor conexiuni rutiere: DJ 588 Șemlacu Mare – Ferendia, o investiție de 4,8 milioane de lei, de DJ 592 Hitiaș – Bacova, unde ajung aproape 9 milioane de lei. De asemenea, unul dintre proiectele europene finalizate se referă la modernizarea DJ 693 Iohanisfeld – Ivanda. O investiție în valoare de peste 8 milioane de lei”, punctează Dobra.

Sănătatea, prioritate de grad 0!

Un proiect important, gestionat de Consiliul Județean Timiș, este legat de construcția unei maternități la Timișoara. Noua clinică de Obstetrică – Ginecologie va oferi servicii de îngrijire medicală de o calitate superioară, cât și posibilitatea realizării de inseminări în vitro. Investiția este de 50 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată printr-un proiect european pe programul Interreg V-A România – Ungaria.

De asemenea, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara va intra într-un amplu proces de extindere, modernizare și dotare cu aparatură medicală. „Extinderea și modernizarea UPU costă 4.4 milioane lei, bani europeni”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș.

Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen se află în etapa a doua de implementare a unui proiect care va îmbunătăți substanțial procedura de diagnosticare și tratament al tumorilor maligne. Potrivit unui protocol încheiat cu Spitalul Județean din Timișoara, CJ Timiș contribuie cu 2,5 milioane de lei pentru achiziția unei platforme de software, după ce, în prima fază a proiectului am contribuit cu 10 milioane pentru cumpărarea de echipamente medicale.Toate vor fi puse la dispoziția medicilor din Serbia și România și vor permite schimbul rapid de informații între aceștia în vederea stabilirii diagnosticului și tratamentului pacienților oncologici.

Condiții mai bune pentru copiii din centrele de plasament. Case familiale, ridicate cu bani europeni

Consiliul Județean construiește două case de tip familial în localitatea timișeană Găvojdia. Tot aici va fi înființat și un centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. Banii necesari, 2.5 milioane lei, provin de la UE, cu asigurarea cofinanțării de către Consiliul Județean.

Investiția de la Găvojdia nu este singulară. Astfel de case de tip familial, locuințe protejate, centre de recuperare pentru copiii cu dizabilități vor fi ridicate și la Lugoj și Periam, toate pe fonduri europene. Valoarea totală a investițiilor ajunge la 20 milioane lei.

Dotări pentru ISU Timiș

Trei autospeciale complexe de intervenție vor intra în dotarea parcului auto al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, prin intermediul unui proiect european. Echipamentele, în valoare de un milion de euro, îi vor ajuta pe pompieri să acționeze rapid și prompt în situații de risc.

Turismul a primit o gură de oxigen

Repararea infrastructurii navigabile a canalului Bega este un proiect realizat de CJ Timiş, alături de Administraţia Bazinală de Apă Banat, prin care s-au atras 600.000 de lei. Mai mult, Eco Timiș este proiectul care şi-a propus să schimbe turismul la graniţa cu Serbia. Un program transfrontalier menit să revigoreze drumețiile pe uscat, dar și pe apă, pe râul Timiș, a adus împreună parteneri din România şi Serbia care au accesat aproape 1 milion de euro, fonduri europene. Cu aceşti bani comunităţile de pe malul Timişului au fost dotate cu facilităţi pentru turism, dar şi un catamaran electric, care plimbă turiştii gratuit, pe lacul Surduc.

Bani de la UE pentru cultură

Consiliul Județean Timiș, Muzeul Național al Banatului din Timișoara, împreună cu primăria din Novi Knezevac (Serbia) au accesat aproape 700 de mii de euro, fonduri europene, pentru construirea a două muzee, unul în Parța, altul la Majdan, peste graniță. În perioada imediat următoare, proiectul pentru execuția muzeului de la Parța va fi scos la licitație.

Învățământ special, atenție specială

Consiliul Județean Timiș a obținut finanțare din fonduri europene, 7,8 milioane de lei, pentru creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei din surse regenerabile în clădirea Liceului Teoretic„Iris” și pentru modernizarea și optimizarea spațiilor. Cei 225 de copii școlarizați în regim de zi în cadrul liceului beneficiază acum de accesibilitate crescută, de adaptarea clădirii la nevoile lor speciale, de creșterea confortului termic interior.

Timișul face istorie. Cel mai mare proiect pe fonduri europene – 180 de milioane de euro

Comună Șag a devenit recent prima din județ, pentru care s-a semnat contractul de execuție pentru extindere rețelei de apă și înființarea rețelei de canalizare. Aici se vor executa lucrări de aproximativ 7 milioane de euro, care fac parte dintr-un amplu proiect european, gestionat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-canal, Consiliul Județean Timiș și Aquatim. Este vorba de o finanțare record pentru județul nostru, de 180 de milioane de euro, pentru care CJ Timiş contribuie cu aproape 3 milioane de lei. Pe măsură ce Aquatim va încheia licitațiile, vor veni vești bune pentru locuitorii din Timișoara și încă 8 orașe din județ, dar și pentru 39 de comune.

„Datorită acestui proiect, finanțat din POIM, 380.000 persoane vor beneficia de o mai bună alimentare cu apă”, a ținut să precizeze Călin Dobra, care adaugă: „Și nu avem de gând să ne oprim aici. Timișul este între județele fruntașe la atragerea de bani europeni și așa va rămâne. Oamenii au nevoie de continuitate. Experiența mea le dă cetățenilor încredere că proiectele începute vor fi și finalizate. Timisul merge cu Dobra pentru că oamenii mă cunosc. Știu că sunt un om de cuvânt și nu arunc vorbe goale”.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/