Călin Dobra propune testarea celor care lucrează cu persoane cu dizabilităţi. „Pătrunderea virusului într-un astfel de centru ne-ar crea mari probleme”

Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, ridică o problemă importantă în aceste momente, testarea personalului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. Dobra spune că pătrunderea virusului într-un centru institituţionalizat pentru copii sau adulţi ar reprezenta un adevărat dezastru şi a făcut o solicitare Direcţiei de Sănătate Publică din acest punct de vedere.

La DGASPC Timiş, situaţia se prezintă în felul următor: jumătate dintre angajaţi au fost izolaţi timp de 14 zile la locul de muncă şi jumătate la domiciliu. În curând va sosi momentul să se facă rotaţia, iar pentru cei care au stat acasă, există riscul ca un membru al familiei să fi contactat virusul.

„Situaţia noastră delicată şi grija pe care o avem în acest moment este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. De ce spun acest lucru? Pentru că pe raza judeţului Timiş, prin Ordonanţa Militară, s-a luat decizia ca jumătate din personal să fie izolat la locul de muncă, timp de 14 zile, iar cealaltă jumătate – izolată la domiciliu timp de 14 zile. Suntem în apropierea finalizării acestui termen de 14 zile şi se va face rotaţia”, subliniază preşedintele CJT.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Tocmai pentru a se evita un dezastru, Dobra solicită DSP Timiş să testeze personalul care a stat acasă, la nivelul judeţului Timiş fiind vorba de aproximativ 400 de persoane.

„Pentru mine, interesul cel mai mare şi solicitarea pe care am făcut-o Direcţiei de Sănătate Publică şi sper să înţeleagă acest lucru şi să pună în practică, este ca cei care au stat acasă timp de 14 zile să fie cu toţii testaţi. Chiar dacă au fost în izolare la domiciliu, au fost doar ei. Ceilalţi membri ai familiei poate au fost la muncă, poate au fost în altă parte. S-ar putea să avem surprize neplăcute. Vă daţi seama ce ar însemna să pătrundă virusul într-un centru pentru copii cu dizabilităţi sau un centru pentru persoane adulte cu dizabilităţi? Ne-ar crea foarte mari probleme. Ca să eliminăm aceste riscuri, cel mai bine ar fi să testăm aceste persoane, care sunt în jur de 400 la nivelul judeţului Timiş”, a conchis Călin Dobra.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/