Cale ferată modernă între Lugoj și Timișoara Est în 42 de luni! „Felicitări, Sorin Grindeanu!”

hurduzeu si grindeanu
untitled design set 970x90 px

Deputatul Silviu Hurduzeu îl felicită pe colegul său de partid, ministrul Sorin Grindeanu, pentru semnarea unui nou contract de aproape două miliarde de lei. De această dată, pentru modernizarea căii ferate Lugoj – Timișoara Est.

„Constructorul spaniol are la dispoziție 42 de luni (6 luni proiectare și 36 de luni execuție) pentru modernizarea lotului 2 al tronsonului de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad (162,19 km).”, anunță deputatul cărășean Silviu Hurduzeu.

Pe cei 54,13 km ai sectorului de cale ferată Lugoj-Timișoara Est (Lotul 2), constructorul trebuie să execute următoarele lucrări:

– dublarea liniei de cale ferată
– modernizarea stațiilor Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare
– modernizarea a 5 halte de călători
– modernizare a 14 poduri și 39 podețe
– montarea unor sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată
– implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu
– construcția a 5 pasarele pietonale în stațiile Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș, Remetea Mare
– construcția a 2 pasarele pietonale în haltele Chizătău și Izvin
– construcția unui pasaj superior în stația Lugoj (strada Banatului)
– montarea de panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 6.350 m.

Acesta este al patrulea contract de modernizare a căilor ferate, finanțat prin PNRR, pe care CFR Infrastructură îl semnează anul acesta (7,64 miliarde de lei, fără TVA), atrage atenția Silviu Hurduzeu.

CITEȘTE ȘI: S-a semnat contractul de modernizare a liniilor de cale ferată Lugoj – Timișoara Est

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/