Cadrele didactice din Caraş-Severin iau măsuri pentru ca elevii să poată încheia cu brio primul semestru

În mai multe județe din țară, „Școala de acasă” nu pare să fi fost cea mai bună metodă de parcurgere a materiei, deși, în contextul actual, nu poate intra în discuție o altă variantă. Cum, în mai bine de o săptămână, primul semestru se apropie de sfârșit, există riscul ca mai mulți elevi să rămână cu mediile neîncheiate, cauzele pentru care copiii nu au putut fi evaluați fiind diverse.

Absenteismul, dezinteresul familiei față de educația tinerilor și chiar lipsa dispozitivelor IT necesare pentru școala online sunt câteva motive pentru care o parte din elevi s-ar putea trezi în semestrul al doilea, fără să aibă încheiată situația școlară vizavi de primul semestru. Astfel, dacă în județul Timiș aproape 2.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate, în Caraș-Severin învățătorii, diriginții și profesorii caută soluții pentru evaluarea școlarilor, tocmai pentru a evita situația neplăcută în care, în loc de continuitate, să fie luată în calcul reluarea materiei parcurse.

Despre cum se prezintă situația la nivelul județului Caraș-Severin și care sunt ultimele instrucțiuni primite de la Ministerul Educației, Ion Chiosa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, a precizat pentru expressdenanat.ro:

„Încheierea mediilor pe primul semestru nu cred că va fi o problemă, mai ales după ce a venit acea adresă din partea Ministerului Educației prin care se arată că elevii au nevoie de doar două note la orice disciplină. Cum primul semestru nu s-a încheiat încă, diriginții și profesorii mai au timp la dispoziție pentru a reglementa lucrurile acolo unde este cazul. În Caraș-Severin au fost distribuite peste 5.000 de tablete elevilor care provin din familii cu o situație materială precară, tocmai pentru a nu le fi limitat accesul la educație. De asemenea, în zonele izolate sau fără acces foarte bun la internet, cadrele didactice au găsit soluții, elevilor fiindu-le asigurate materialele în format tipărit. Între cele două semestre vom putea aprecia cu exactitate câți elevi au rămas cu situația neîncheiată. De asemenea, tot în avantajul școlarilor, s-a prelungit perioada de încheiere a situației pentru primul semestru, mai exact în primele opt săptămâni de la debutul celui de-al doilea semestru”.

Ce se întâmplă în cazul învățământului profesional și tehnic?

Dacă elevii din cadrul ciclului primar, gimnazial, liceal teoretic și vocațional sunt evaluați în fiecare semestru, altfel se prezintă lucrurile pentru cei din cadrul învățământului profesional și tehnic:

„În cazul învățământului profesional și tehnic, sistemul este modular. Acolo nu sunt discipline, sunt module care nu se încheie. Modulele se încheie anual, nu semestrial. Aici nu mai contează câte note au elevii pentru că situația se poate regla inclusiv în semestrul al doilea. Un modul include: teorie, laborator tehnologic și practică. Într-un modul, notele pot fi date de către trei profesori, adică dă notă și profesorul de teorie, și profesorul de instruire practică, și cel de laborator. Se formează o medie anuală cu rotunjire, la fel cum se calculează celelalte medii”.

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/