Apartamentele ANL din Oravița, distribuite după merit!

Consilierii locali orăvițeni sunt gata să readucă principiul meritocrației în ceea ce privește repartizarea locuințelor ANL din orașul de pe Valea Carașului, existând suspiciunea, în baza mai multor sesizări ale cetățenilor, că o bună parte din apartamente au ajuns la persoane care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate.

Cu ocazia ședinței extraordinare, programată să aibă loc joi, 21 ianuarie, aleșii locali PNL și Pro România vor supune și susține proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii speciale pentru verificarea repartizării locuințelor ANL din urbe. Referitor la importanța unei comisii care să aibă o situație clară asupra apartamentelor ANL și care să asigure o monitorizare obiectivă în acest sens, Liviu Almășan, unul din inițiatorii proiectelor de pe ordinea de zi, a făcut următoarele precizări:

„Această comisie este necesară pentru că noi am votat, în urmă cu mulți ani, atunci când s-au dat în funcțiune ANL-urile, o listă de priorități care a fost întocmită pe baza punctajelor obținute conform legii. Lista respectivă s-a respectat atunci când s-au dat apartamentele, ulterior, unii dintre cei trecuți pe listă, renunțând, iar alții au încercat să vândă sau să închirieze dreptul de a locui, ori acest lucru nu e corect. Sunt unele apartamente goale și unele în care locuiesc alte persoane decât cele care au contract pe apartamentul respectiv. Consider că sunt nenumărați cetățeni din Oravița care au nevoie de apartamente ANL, dar care nu beneficiază de aceste drepturi deoarece unii se gândesc cum pot face o afacere din acest lucru, în timp ce alții sunt dezinteresați. Noi trebuie să reglementăm lucrurile pe acest segment. Avem cereri pentru ocuparea acestor locuințe, dar nu avem o situație clară. Am înțeles că s-au făcut și unele abuzuri prin care s-au dat anumite apartamente unor persoane care nu erau trecute pe lista votată în Consiliul Local. Ne vom focusa întâi asupra complexului de ANL-uri din imediata apropiere a Poliției de Frontieră deoarece, în celălalt complex, aflat în proximitatea autogării, nu sunt probleme”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Sursa foto principal: constuctiv.ro.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/