Pentru al doilea an la rând, Moş Crăciun a trecut şi prin curtea clubului-fanion din Caraş-Severin, unde a lăsat câte o plăsuţă pentru cei mai mult de 80 de copii care visează să ajungă mari fotbalişti.
La iniţiativa conducerii CSM Şcolar Reşiţa, a Primăriei şi Consiliului Local, micii fotbalişti din Valea Domanului s-au bucurat astăzi de atenţia lui Moş Crăciun, care nu i-a uitat nici anul acesta. Copiii din grupele antrenorilor Ovidiu Telescu, Roco Sandu, Petre Panescu şi Daniel Anghel au fost recompensaţi pentru rezultatele frumoase. Moşul a lăsat câte o plasă pentru fiecare şi a promis că va fi şi mai darnic la anul, când aşteaptă performanţe şi mai mari.
“Am încercat să le arătăm acestor copii că apreciem munca şi efortul lor. Nu e uşor să baţi mingea toată ziua, fie că o fac pe iarbă, pe teren sintetic sau zgură. Trebuie să avem grijă de aceşti copii, să-i creştem astfel încât, peste câţiva ani, să ne încânte cu evoluţiile lor într-o ligă, sper eu, superioară celei în care activăm acum”, a declarat preşedintele CSM Reşiţa, Cristian Bobar.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157628718285353″]
„Pentru mine, dansul și cântecul, mai presus de orice, sunt o trăire a sufletului celui care dansează sau cântă pentru sufletul celui care îl privește și îl ascultă. Pentru...
Raluca Pantea |
14 December 2025
Timișoara nu uită. 36 de ani de la Revoluția din ’89 | Programul complet al manifestărilor
Raluca Pantea |
14 December 2025
Raluca Pantea |
14 December 2025
Bat dubele și răsună colindele. Păstrătorii de tradiții vestesc, la Timișoara, Crăciunul
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

