Cadouri cu tirul pentru micuţii din Oraviţa şi Moldova Nouă

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

An de an, cei mai în vogă antreprenori din Clisura Dunării continuă să le insufle sutelor de copii, atât celor de pe Valea Carașului, cât și celor din Moldova Nouă, spiritul Crăciunului.

Pe ultima sută de metri, bătrânul cu plete dalbe, convins de ajutoarele sale de nădejde (Alexandru Torma – Auto Alex; Casa Alex Oravița, Dorin Crivacucea – Imperial Market și Remus Almăjan – Super Steel), a înțeles că tradiționala sanie și „GPS-ul” Rudolph nu i-ar fi fost de mare ajutor pentru a ajunge în timp util la copiii din cele două orașe cărășene. Astfel, fără să mai stea pe gânduri, bătrânul laponian a apelat la un mijloc de transport sigur și voluminos – tirul -, astfel încât nimeni să nu rămână fără măcar un cadou din partea acestuia, iar, pe de altă parte, chiar nu era pregătit să observe pe chipurile celor care îl așteptau cu sufletul la gură, în loc de zâmbete, tristețe.

Cu număr record de pachete – 2.000 -, tirul lui Moș Crăciun a făcut prima oprire la Oravița, acolo unde ajutoarele bătrânului au reușit să-mpartă nici mai mult nici mai puțin de 800 de cadouri. Știind că nu-i poate dezamăgi pe micuții din Moldova Nouă, bătrânul cu darurile le-a dat bice cailor putere, iar, în seara de Ajun, acesta a împărțit, pe rând (în parcul de la Boșneag, în fața depozitului de termopane – Super Steel, în parcarea Imperial Market, precum și în localitatea Măcești) celelalte 1.200 de pachete.

untitled design

În ceea ce-i privește pe copilași, aceștia nu au avut nicio temere atunci când s-au apropiat de tirul moșului, spiridușii bătrânului cu plete dalbe și veșmintele luminoase ale mijlocului de transport atrăgându-i pe prichindei asemeni unui magnet. Totodată, nici Moș Crăciun nu s-a limitat doar la a împărți cadouri, ci, împreună cu cei mici, a devenit punctul de interes al părinților care nu au putut rata ocazia de a imortaliza momentul întâlnirii odraslelor lor cu acesta.

Cu misiunea dusă la bun sfârșit, Moș Crăciun a luat din nou drumul spre Laponia, în timp ce fiecare copil s-a grăbit să ajung acasă, nu de alta, dar, cu siguranță, și acolo, bătrânul generos nu a uitat să le lase o mică surpriză.

 

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/