Grație unui proiect câștigat de administrația locală din Dognecea, locuitorii comunei își vor putea înregistra gratuit suprafețele de teren în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Primăria Dognecea a semnat un contract de prestări servicii cu o societate de profil care se va ocupa de intabularea terenurilor aflate în extravilan. Lucrările se vor întinde pe o perioadă de cel puțin un an. „Am demarat intabularea gratuită a extravilanului pentru cetățeni. O facem prin Programul Național de Cadastrare și suntem mulțumiți că am găsit o firmă care a acceptat să vină să facă această lucrare la prețuri mici. Am avut și o ședință la primărie, oamenii s-au adunat în număr mare și au primit cu bucurie vestea. Pentru început am luat două sectoare: un sfert din Dognecea pe o parte și jumătate pe cealaltă parte a versantului. Firma are la dispoziție până în octombrie să finalizeze cele două sectoare, după aceea contractează alte două sectoare. Valoarea contractului este de 160.000 de lei.”, a explicat primarul comunei Dognecea, Remus Rof.