Ca-n junglă! Grădină luxuriantă, cu ambrozie și șerpi, în punctul zero al Lugojului

Centrul municipiului, unde se află, conform hărților, punctul zero al Lugojului, oferă surprize nebănuite și neplăcute trecătorilor. Mai exact, pe strada Avram Iancu, între sediul Poliției, cel al Serviciului de buletine și blocul cunoscut ca fiind cel al „cadrelor militare”, se află un perimetru de câteva sute de metri pătrați fără nicio utilizare. În ultimii ani, aici s-a dezvoltat o frumoasă „grădină luxuriantă” dominată de ambrozie și spini.

„În acest loc este chiar punctul zero al Lugojului. Terenul a fost în litigiu, iar acum ține de Primăria Lugoj. Noi avem patru metri de la colțul blocului, până la gardul din vecinătate. În urmă cu trei săptămâni am solicitat Primăriei să trimită oameni să tundă iarba, deoarece e plin de vegetație și în scurt timp va înflori și ambrozia. Am mai solicitat și săptămâna trecută acest lucru, dar tot nimic. Noi am tuns iarba în fiecare an, fapt pentru care i-am rugat pe cei din administrația locală să ne dea lacătul de la poarta din spate, pentru a face curățenie și a ne amenaja acolo trei patru locuri de parcare, deoarece e terenul blocului. Ni s-a spus că nu se poate, pentru că e domeniu public și că în perimetrul respectiv trebuie făcută parcare, pentru mașinile poliției, însă Primăria are variantă de intrare pentru acest lucru, pe lângă Poliția Rutieră. Printre buruieni e plin de șoareci și chiar șerpi.”, ne-a declarat Stela Dinulescu, președintele administrației de locatari de pe strada Avram Iancu.

În această vară, iarba a rămas netăiată în mai toate zonele centrale ale Lugojului, în special în parcuri.

Ambrozia e peste tot

Detestată de toată lumea, ambrozia nu se dă dusă prea ușor din Lugoj. Spre deosebire de anul trecut, când buruiana a început să fie tăiată abia la final de septembrie, de această dată în municipiu au avut loc acțiuni de combatere în câteva zone cu probleme ale orașului. Cu toate acestea, în urbea de pe Timiș încă mai sunt numeroase zone unde ambrozia crește nestingherită. O astfel de zonă este în cartierul Cotu Mic, pe Splaiul Tinereții, unde buruiana a crescut atât de mult încât a acaparat băncile și coșurile de gunoi. Cei care doresc să se plimbe în aer liber ori să stea pe o bancă, la umbră sunt nevoiți să suporte neplăcerile provocate de planta alergenă.

„Ne este groază să deschidem geamurile de la apartament să aerisim din cauza polenului de ambrozie. Dacă ești alergic, ești terminat! De la începutul verii ne luptăm cu țânțarii și acum a apărut încă o problemă. În fiecare an e la fel.”, spune Alina B., care locuiește în zonă.

Oamenii așteaptă ca municipalitatea să ia măsuri, mai ales că acum, în plină pandemie, un strănut cauzat de alergia la ambrozie atrage priviri răutăcioase din partea celor din jur. Până la momentul actual, buruiana a fost distrusă pe Spl. Coriolan Brediceanu și pe Spl. Plopilor, unde până de curând malurile Timișului erau pline cu ambrozie.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/