Elevii de la patru licee importante din Timișoara vor avea parte de o surpriză de luni, când revin din vacanța de trei săptămâni cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cei de la Loga, Pedagogic, Emanuil Ungureanu (fostul Electromotor) și I. C. Brătianu (fostul MIU) vor putea lua transportul școlar de pe patru rute, din marile cartiere de blocuri ale orașului.
Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Robu, care începe, iată, anul așa cum îi place, „în forță”. Astfel, edilul a anunțat pe Facebook că de luni cei de la Colegiul Național „C. D. Loga”, Colegiul Național „C. Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Tehnic „I. C. Brătianu” vor putea ajunge la cursuri și înapoi acasă cu minibuzele. Acestea vor funcționa pe patru rute, din: zona Circumvalațiunii, Calea Lipovei, Calea Șagului și zona Soarelui. Unele dintre linii vor avea stații și la alte licee, precum Colegiul Național Bănățean.
Iată programele detaliate:
Pentru revenire, cu pornirile de la liceul din capăt, vor fi trei curse zilnice, la 12.10, 13.10 și 14.10.
Sursa foto: ratt.ro