Ca la sat! Lugojul este tot mai întunecat de penele de curent și pierde „semnal” la învățământul online

Întreruperile dese de energie electrică sau semnal la rețelele de Internet, apărute odată cu primii stropi de ploaie sau vânt sunt la ordinea zilei în casele lugojenilor. Soluții se caută de ani de zile, dar rezolvarea situației este departe. Odată cu începerea școlilor, cei mai afectați sunt elevii care au cursuri online și sunt nevoiți să “chiulească” periodic de la ore, din cauza penelor de curent sau semnal. 

„Această situație pare să nu se sfârșească niciodată. Uneori ai senzația că locuiești într-un cătun. Să nu mai vorbim de electrocasnicele care se sting și se aprind după cum bate vântul. Nu este normal și nu cred că ar fi acceptabilă nici o scuză din partea administratorilor rețelei, pentru că la factură nu fac niciodată vreo reducere. Există și copii care se bucură de aceste întreruperi dar, sunt sigură că pentru majoritatea este un stres în plus să aștepte în fața calculatorului, momentul în care se pot reconecta la cursuri. Noi locuim pe o stradă cu puține case, în apropierea străzii Hezerișului, iar tot iluminatul se rezumă la doar trei becuri, care nu se aprind de aproape doi ani, din iarna lui 2018. S-au schimbat corpurile arse de pe Hezerișului, dar la noi nimic. Vecinii au făcut sesizări, au sunat cunoștințe dar tot degeaba, nu am văzut picior de angajat să vină să refacă iluminatul, care este totuși un bun public. Majoritatea ne-am pus becuri exterioare iar unul dintre vecini și-a montat inclusiv un stâlp care să ilumineze mașinile parcate”, a declarat, Angelica Pârâianu, locuitor pe Strada Remus. 

Eternele răspunsuri date în decursul timpului de diferiți angajați ai distribuitorului de energie electrică sau de reprezentanții administrației locale, sunt bazate pe faptul că majoritatea întreruperilor sunt cauzate de lipsa toaletării copacilor care ating firele de tensiune. Profesioniști sau nu, greu de spus, dar un lucru este cert și o dovedește cantitatea de înjurături adresată celor care blochează străduțe întregi pentru a schimba un bec ars, în ore cu trafic maxim.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/