Ca în Evul Mediu! Peste 100.000 de pacienți din Lugoj au rămas fără computer tomograf

Singurul computer tomograf care deservea peste 100.000 de pacienți din Lugoj și zona adiacentă s-a defectat, astfel că Spitalul Municipal din Lugoj nu mai poate oferi aceste servicii, direcționând pacienții spre Timișoara sau Caransebeș.

Spitalul din Lugoj folosea un computer tomograf pe care l-a închiriat de la o firmă privată cu ani în urmă, sistem ce a generat mereu probleme, mai ales din cauza programului de lucru al societății respective, care după ora 18.00 nu mai oferea acest serviciu.


Recomandările medicilor nu s-au schimbat, pentru că și atunci pacienții erau direcționați spre Timișoara, doar că de această dată trebuie să facă acest lucru indiferent de programul unității respective. Soluție deloc potrivită, pentru că la Timișoara listele de așteptare sunt lungi, iar dacă pacienții nu găsesc să-și facă tomograful prin Casa de Asigurări de Sănătate, aceștia sunt nevoiți să scoată din buzunare sute de lei pentru consultație.

O situație cel puțin bizară, lipsa unui computer tomograf din spitalul lugojean a fost intens dezbătută în ultimul an, mai ales că Unitatea de Primiri Urgențe a fost reabilitată total cu câțiva ani în urmă.

Conducerea spitalului spune că a făcut nenumărate solicitări pentru a rezolva problema.

„Am făcut multiple solicitări la minister, la Consiliul Județean, chiar și la cel local. Conform discuțiilor inițiale cu președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra și cu primarul Francisc Boldea, CJT ar fi trebuit să vireze spitalului o sumă de 500.000 de lei. Aceasta era un bun start pentru un proiect multianual, prin care tomograful ar fi putut fi achiziționat practic în rate. Am fost foarte dezamăgit că promisiunea nu s-a respectat, nu știu motivele. Dacă s-ar crea aceste condiții, firmele furnizoare ar fi de acord și chiar în 2019 puteam aduce tomograful la Lugoj”, a declarat medicul Erwin Floroni, director al Spitalului Municipal „dr. Teodor Andrei” Lugoj.

Achiziția computerului tomograf este și un motiv de dispute politice, opoziția din Consiliul Local acuzând dezinteresul primarului și al majorității social democrate, după ce PNL, USR și PMP au propus prinderea în buget a sumei necesare. Idee refuzată însă de consilierii PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/