Cinci drumuri județene care traversează interiorul unor localități periurbane vor fi întreținute de Consiliul Județean Timiș, printr-o societate internă. Arterele, spun reprezentanții CJT, au nevoie de o atenție mai ridicată în ce privește igienizarea sau cosirea ierbii de pe marginea lor, în condițiile în care sunt intens circulate.
Cele cinci drumuri care intră în proiectul pilot sunt DJ609 D centură-aeroport, DJ595 Timișoara – Chișoda – Giroc, DJ592 Timișoara – Moșnița Nouă, DJ691 Dumbrăvița – Giarmata și DJ591 Timișoara – Sânmihaiu Român. Întreținerea lor va fi făcută de firma de prestări-servicii a CJT și presupune atât curățenia de pe drumurile județene, a zonei verzi de pe margine, cât și zona pistelor de biciclete.
„S-a luat decizia, la nivelul Consiliului Județean, de a crea un lot 5, unde am prins câteva drumuri care nu mai au caracterul de drum județean, cum am fost obișnuiți și au devenit niște bulevarde în interiorul localităților. Aceste drumuri necesită o întreținere a spațiilor verzi mult mai atentă, o îngrijire, o curățare a deșeurilor care se adună pe marginea drumurilor. Vorbim, de exemplu, despre drumul de la Timișoara la Giroc, care este drum județean, dar ați văzut că este ca un bulevard, cu trotuare și piste de biciclete. Mai este drumul pe care încă nu l-am recepționat, dar urmează să o facem de la Timișoara până după Moșnița Nouă și mai este drumul până la aeroport. Aceste drumuri însumează undeva la 50 de kilometri și dorim să le dăm o atenție mai sporită în ceea ce privește întreținerea și curățenia. De aceea am luat decizia de a face cu societatea proprie pentru a avea un control asupra lucrărilor și a eficientiza ceea ce înseamnă curățenia.”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.
Deocamdată, autoritățile nu pot estima costurile întreținerii acestor șosele. Rețeaua județeană de drumuri are o lungime de 1.300 de kilometri. Această rețea este împărțită în 4 loturi; fiecare lot este întreținut de anumite firme, atât vara (curățenie, cosire), cât și iarna (deszăpezire).