Bugetul Lugojului a trecut ca rața prin apă! Fără amendamente, blocate toate de majoritatea social-democrată

De două ore și 17 consilieri locali a fost nevoie pentru ca bugetul local al municipiului Lugoj să treacă de vot, în forma propusă de inițiator, respectiv primarul Francisc Boldea.

Niciunul dintre cele opt amendamente, bine fundamentate, ale celor de la PNL sau dintre cele 33 de proiecte ale USR-ului nu au primit girul majorității PSD – ALDE, care nu s-a abătut de la scriptele înaintate înainte de ședință. Nici măcar nu a fost nevoie de semne din partea primarului Francisc Boldea, o practică obișnuită atunci când apar propuneri surpriză din partea opoziției.

Au căzut la vot, pe rând, studiul de fezabilitate privind construirea unui spital nou, achiziția tomografului de înaltă performanță, servicii de instalare și instruire personal, majorarea sumelor alocate pentru branșamente apă, achiziționare utilaje pentru curățenia stradală, majorare sume pentru Salprest și altele.

Consilierii locali ai PNL și USR și-au arătat și în acest an nemulțumirea față de unele investiții inutile, multe dintre acestea anunțate în fiecare an de primarul Boldea și nerealizate în cei 10 ani de când este primar.

Bugetul consolidat al municipiului Lugoj va fi de 226 de milioane de lei, însă suma reală aflată la dispoziția administrației lugojene este de aproape 170 milioane lei

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/