O nouă ședință ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin va avea loc la finele săptămânii viitoare. Sorin Frunzăverde, președintele forului, dorește să aducă în discuție bugetele ce sunt alocate pentru acesta.
Patru puncte se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean care va avea loc în 14 septembrie, începând cu ora 12:00. Principalele probleme dezbătute vor fi legate de banii pe care autorităţile judeţene sunt dispuse să le cheltuiască în ultimul trimestru al anului acesta. Pentru 2012, în cadrul ședinței, va fi propus un proiect de hotărâre pentru rectificarea bugetului propriu al Consiliului Județean, dar și pentru modificarea hotărârii privind aprobarea bugetelor instituțiilor și serviciilor ce țin de acesta.
De asemenea, un al treilea punct pe ordinea de zi este proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20 la sută din influenţele rezultate în urma rectificării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi a cotei de 18,5 la sută din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, pe anul 2012.
Ultimul punct lasă posibilitatea unor întrebări și interpelări, atât din partea participanților la ședință, cât și a reprezentanților mass-media.