Buget record! Un miliard de lei pentru relansarea lucrărilor de infrastructură ale Lugojului

retea de apa lugoj

Municipiul Lugoj va avea anul acesta un buget nemaiîntâlnit în anii de după Revoluție. Este vorba de o sumă impresionantă, de aproape un miliard de lei, care vor intra în vistieria administrației din fonduri locale, guvernamentale și europene.

Proiectele la care s-a lucrat în ultimii doi ani au fost aprobate și intră în finanțare, fapt pentru care Claudiu Buciu, fostul primar și actual consilier în executiv, a făcut o trecere în revistă a activităților desfășurate, timp de doi ani, de actuala administrație a orașului. De la analiza situațiilor existente, a necesităților, până la identificarea și selectarea priorităților, plus temperarea unei grave crize, noua echipă de conducere a orașului a reușit să asigure cadrul pentru atragerea celor mai mari finanțări din istoria Lugojului.

„A fost o muncă enormă, nevăzută, dar indispensabilă Lugojului. Lugojul și lugojenii merită să fie tratați corect, iar noi asta am făcut. Am aplicat legea nediscriminatoriu, pentru că toți suntem egali în fața ei și pentru că favorizații ne râdeau în nas tuturor, crezându-se deasupra noastră. Au apus acele vremuri. Am angajat o mână de oameni dedicați total și capabili să aducă plus valoare, oameni care au făcut echipă cu funcționarii de calitate existenți deja în Primărie. Cheia succesului este munca, bunăcredința și, mai ales, dedicarea scopului nostru comun: bunăstarea comunității noastre. Sunt multe neajunsuri și nu le vom putea acoperi noi pe toate. Nu ne-am propus asta și nici nu am putea, însă am readus speranța unei vieți normale pentru majoritatea lugojenilor”, a spus Claudiu Buciu.

Clădirile publice, eficientizate și renovate

Referindu-se apoi la noul spital ce urmează a fi construit la Lugoj, cu o finanțare guvernamentală de 150 de milioane de euro, el a precizat că toată infrastructura spitalicească va fi renovată, vizate fiind clădirile care nu sunt cuprinse în proiectul Spitalului Nou. De asemenea, în acest proiect sunt cuprinse și dotări noi ale spitalului, urmând să fie schimbate aproape toate echipamentele, aparatura și toate paturile. Buciu a mai enumerat și alte obiective de investiții ce se vor realiza în acest an. Astfel, peste 75% din clădirile publice, precum instituții de învățământ, sedii administrative etc. vor fi eficientizate energetic și renovate.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Mai multe parcuri și locuri noi de joacă

Podul de Fier va fi renovat integral începând din această vară, dar este în curs de proiectare refacerea integrală a principalelor parcuri din municipiu și a promenadei de pe malurile Timișului. În plus, anul acesta va fi reamenajat Parcul Poștei, va fi creat un parc nou în Cartierul Militari și se va finaliza parcul din Cartierul Eftimie Murgu. Începând cu luna viitoare vor fi montate și 12 locuri de joacă complexe, urmând ca în cursul acestui an să fie achiziționate și montate alte 15.

„Cert este că bugetul anului 2023, în valoare de peste 920 de milioane de lei, este asigurat în proporție de 95% din fonduri europene, cu mențiunea că bugetul anului în curs va fi completat cu încă aproximativ 40 de milioane de euro, proveniți tot din finanțări europene”, declară fostul edil-șef.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/