Un bronz cât un aur

Campionatul Național de Fitness destinat seniorilor s-a încheiat recent în municipiul Târgu Mureș. Competiția a reunit 138 de sportivi din toată țara, iar clubul reșițean s-a mândrit şi el cu o reprezentantă.

Bianca Alexandra Colța, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Municipal din Reșița, a fost surpriza Campionatului Național de Fitness de la Târgu Mureș. Sportiva este în primul an de seniori şi la doar 17 ani a reușit să obțină medalia de bronz.

A fost cel mai greu concurs al meu de până acum. Mă uitam la toate concurentele și mă simțeam mult prea mică să urc pe podiumul de premiere. Nu mă așteptam să obțin o medalie, dar cu toate astea nu am avut emoții și am reușit. Toată munca mea de până acum a dat roade și la senioare”, a precizat Bianca Colța.

La rândul său, antrenorul Mihai Petreanu este foarte mulțumit de rezultatul Biancăi. Am intrat în culise și mă uitam la Bianca ce emoții are. Am trăit aceleași emoții o dată cu ea. Rezultatul ei mă mulțumește extraordinar de mult, pentru că de acum înainte mai are încă şase ani de senioare,a precizat antrenorul Biancăi, Mihai Petreanu.

Bianca se pregătește acum de un Grand Prix, la Cluj Napoca, ce va avea loc în perioada 28-30 septembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/