Britanicul Charlie Ottley s-a reîntors în Banat. Următorul obiectiv promovat la nivel internațional

casa speranta din poieni, judetul timis

Renumitul producător britanic și-a petrecut câteva zile în estul județului Timiș unde a filmat mai multe obiective turistice din zona comunei Pietroasa. 

Obiectivele turistice de la Izvoarele Begăi vor fi incluse în următoarea serie a documentarului Flavours of Romania. Serialul prezintă călătoria lui Charlie Ottley în regiunile istorice ale României, prezentând cultura, gastronomia și frumusețea naturală a țării. Producătorul arată și nevoia de conservare a obiectivelor.

Pietroasa este raiul pe pământ, după cum spune Iosif Martinescu, fondatorul Verde de Banat. Aici, natura oferă peisaje spectaculoase la Cascada Șopot sau Pietrele Cohului, locuri care au fost amenajate pentru ca și cei mai neexperimentați dintre călători să poată ajunge ușor la obiective.

charlie ottley la pietroasa, alaturi de iosif martinescu (1)

Charlie Ottley la Pietroasa, alături de Iosif Martinescu

„El va face seria trei din Flavours Of Romania. A filmat Cascada Șopot, sper să intre și Pietrele Cohului, are material. Îmi place la Charlie naturalețea și implicarea lui. Este fenomenal, atât de atent la detalii, iubește oamenii. E de profesie om, înainte de orice. Faptul că un străin face o promovare atât de bună României, faptul că e atât de apropiat de natură… Pe mine mă emoționează de fiecare dată când scoate un episod.”, a povestit pentru expressdebanat.ro Iosif Martinescu.

Producătorul britanic a înnoptat, în călătoria sa, la localnici din Poieni și a gustat din bucatele tradiționale oferite de familia Cozmeci.

„Familia Cozmeci își va înființa un punct gastronomic. Charlie a dormit la Casa Speranța, o căsuță minunată chiar în Poieni. Doamna Speranța oferă cazare, are deocamdată patru locuri de cazare, dar și-a mai cumpărat o casă și 

charlie ottley la casa speranta in poieni, timis

Charlie Ottley și doamna Speranța la cabana amenajată în stil tradițional din Poieni, județul Timiș

o renovează. Peste drum este familia Cozmeci. Andreea și Vasile Cozmeci fac pâine în casă, prăjituri, mâncare tradițională, sarmale într-un mod propriu, salate… Vă recomand dacă ajungeți în zonă. O să vă impresioneze. Pâinea lor este fenomenală, unică. Nu știu ce fac, ce pun, dragoste în primul rând.”, a mai spus Iosif Martinescu.

Fondatorul „Verde de Banat” apreciază faptul că interesul turiștilor pentru zonă a crescut semnificativ după ce regiunea a fost promovată la nivel internațional.

„El ajută foarte mult să se întâmple normalul, firescul. După 30 și ceva de ani, noi avem o piață a serviciilor care nu funcționează întotdeauna. Cea mai bună promovare a unui obiectiv turistic sau a unui restaurant, fie a unui punct gastronomic o fac clienții. Noi trebuie să fim foarte atenți, să sesizăm ce nu e bine, or Charlie crește cifra de afaceri a unui punct gastronomic… dau un exemplu – Șura de la Dumbrava. Cred că acum nu mai intri acolo decât cu rezervare. O să încerc chiar mâine-poimâine să văd dacă pot intra acolo fără rezervare. După ce el în Flavours of Romania seria doi a mâncat acolo o pizza autentică.”, a mai povestit Martinescu.

Vizită la bunicii din satul de dincolo de nori

În călătoria sa în vestul țării, Charlie Ottley a însoțit echipa „Verde de Banat” în Ținutul Pădurenilor situat la granița județului Hunedoara cu Timiș.

Acolo e comuna Bătrâna cu localnici cărora voluntarii de la „Verde în Banat” le distribuie periodic pachete cu produse de bază.

„A fost minunat. Charlie a fost, vineri, voluntarul Verde de Banat, la Bătrâna. Am împărțit pachete în cele trei sate: la Bătrâna, în Piatra Roșie și în Răchițaua. A doua zi (n.r, sâmbătă, 29 iunie) el a continuat filmările, de data asta fără noi pentru că noi am continuat acțiunea de caritate în comuna Lunca Cernii, la Dumbrava, Cutin și Ciulpăz.”, a povestit Iosif Martinescu.

CITEȘTE ȘI: Satul de dincolo de nori. Cea mai mică localitate din România are o frumusețe aparte pe care oamenii locului vor să o împărtășească cu turiștii

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/