Brazii de Crăciun au apărut pe piața lugojeană! La mare căutare sunt și cei la ghivece

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar achiziţionarea tradiţionalului brad începe încet, dar sigur să-i preocupe pe lugojeni.

Primele care au început să comercializeze astfel de pomi sunt pepinierele, tot mai preferate de cumpărători, pentru că brazii sunt crescuţi în ghivece şi pot fi folosiţi pe parcursul mai multor ani. Pepiniera de la Coştei, cea mai mare din vestul ţării, scoate la vânzare numeroase specii de brad argintiu – Picea pungens glauc (cu înălțime de la 1,5 metri la 3 metri), Abies nordmanniana (la balot sau la container, de la 1,5 metri la 5 metri), Abies concolor, Abies cephalania sau Abies picea haphi. Pentru aceste specii, tarifele pornesc de la 200 lei şi pot ajunge şi la 1.000 de lei, în funcţie de dimensiunea pomului.

„Deja au început să vină oamenii şi să cumpere brazi de Crăciun, pe care îi creştem în containere de la 70 până la 100 de litri. Pentru a evita tăierile de pădure şi a conserva fondul naţional e recomandat să folosim astfel de pomi pentru sărbători. Aduc mirosul pădurii în casă, iar primăvara se pot planta. Nu trebuie să mai tăiem pomul din pădure pentru a-l folosi două săptămâni şi după aceea să-l aruncăm. Un astfel de brad trăieşte şi peste 200 de ani. În pepiniera noastră am avut grijă să ne aprovizionăm cu specii de brazi argintii de diverse mărimi. Se pot păstra şi mai mulţi ani, însă de la an la an containerele trebuie mărite. Printre clienți se numără și multe instituții din județ”, ne declara Ionel Sfiraţ, administratorul pepinierei din Coştei, aflată de DN 6 la ieşirea înspre Timişoara.

STPT job 1000x200

Pentru a înlocui bradul natural, există şi varianta pomilor artificiali, care se găsesc deja în librăriile lugojene. La librăria Stadnicom, aproape de Primărie, un astfel de obiect ornamental pornește de la 50 de lei (înălțimea de 1,5 metri) și poate ajunge până la 225 de lei (înălțimea de 2,20 metri). Mai timid, pomii de Crăciun au apărut și pe piața Lugoj, în zona fostei autogări, dar și în perimetrul pieței agroalimentare Timișul. Sunt aduși din Munții Apuseni sau chiar din Danemarca și Olanda. La cei autohtoni, tarifele pornesc de la 50 de lei, în funcție de mărime și ajung chiar și la 300 de lei. Cei aduși din străinătate au un preț mediu de 100 de lei.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/