Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, precum și liderii USR din județ sunt ironizați după ce s-au grăbit să se laude cu drumul express ce ar urma să treacă, la o dată greu de estimat, pe la Caransebeș, pe ruta Lugoj – Craiova!
Liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, e siderat de mesajele publice ale useriștilor și ale unora dintre liberalii cărășeni, în frunte cu președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca. „Mai băieți, pe lângă #FacemCeAmPromis, «Dezvoltăm Județul Caraș-Severin» și titlul «PROMISIUNE INDEPLINITA PENTRU BANAT», uitați să menționați faptul că momentul în care românii vor putea circula efectiv pe acest drum este extrem de departe. Deși este vorba despre o licitație pentru PROIECTAREA acestui drum, durata contractului este de 43 de luni, din care 36 de luni sunt puse la dispoziție pentru realizarea studiului de fezabilitate. În total – mai bine de TREI ANI și jumătate! Deci, TEORETIC în 2025 vom avea proiectul tehnic!”, a comentat Popovici.
Și asta nu e tot. Doar după finalizarea documentației tehnice se va ști, dacă va fi cazul, valoarea aproximativă a investiției, mai atrage atenția liderul PMP Caraș-Severin. Cât despre finanțare… „Bun ritm, băieți! Bun ritm! Pe cine credeți că mai prostiți?! Sau credeți că mai dregeți o guvernare dezastruoasă prin niște proiecte la fel de îndepărtate precum sutele de kilometri de autostradă promiși?!”, a adăugat Ionuț Popovici.