Brandurile „Made in Romania” luptă cu nume internaționale de renume

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Conferința Ziarului Financiar: „Branduri românești” ajunge la Timișoara. Cum să îți construiești un brand puternic în business?

Timișoara va fi gazda unui nou eveniment de business de renume. Ziarul Financiar va organiza miercuri, 7 noiembrie, o nouă conferinţă din şirul de evenimente „Branduri românești”, realizate cu sprijinul Raiffeisen Bank România.

publicitate online in ziar Express de Banat

Datorită dezvoltării din ultimii ani a unei noi generații de branduri românești, nume tinere, care vorbesc pe limba consumatorului, prezente atât în offline, cât și în online și care reușesc nu doar să reziste pe o piață unde numele internaționale joacă tare, ci chiar să domine, necesitatea unui astfel de eveniment era imperativă pentru promovarea acestui fenomen.

Ziarul Financiar organizează întâlniri în cele mai importante oraşe din ţară pentru a discuta cu antreprenori, executivi de top şi specialişti din media şi branding despre ce înseamnă să îţi construieşti un nume în afaceri.

Cât costă să dezvolţi un brand? De cât timp ai nevoie? Care sunt paşii de urmat? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care îşi vor găsi răspuns la Conferinţa Branduri Româneşti organizată la Cluj-Napoca, Iaşi, Timisoara şi Constanţa.

Iniţiativei Ziarului Finaciar i s-au alăturat şi unele dintre cele mai importante companii din judeţul Timiș, printre care Profi, retailerul cu cea mai mare reţea de magazine din România, care va fi reprezentat de Daniel Cîrstea, CEO Profi România.

Un alt speaker al evenimentului va fi Adrian Docea, fondator al Heraldist&Wondermarks, agenția de branding & comunicare care ajută companii fondate în România – precum Profi, Cris Tim, 7card, Electric Castle, Elis Pavaje, Macon, Untold – să își construiască branduri puternice.

La aceeași conferință vor participa reprezentanți ai unor companii cu istorie de zeci de ani pe piață, care vor împărtăși experiența lor în branding, precum Horia Cardoș, directorul general al Agroland, companie care distribuie furaje, pui de-o zi sau seminţe. Și Romeo Dunca, proprietarul Dunca Expediţii, una dintre cele mai mari companii de transport marfă de pe piaţa locală, va fi prezent la eveniment pentru a vorbi despre cum a creat brandul și care este rețeta prin care îl dezvoltă.

Un alt exemplu este dat de Alexandra Lazea, fondatoarea omletăriei Neața Omelette Bisto, dar și Ștefan Foldi, fondatorul Rawckers, un start-up inovativ ce aduce în premieră pe piaţa românească o alternativă la brânza tradiţională, brânza fermentată din nuci de caju, creată 100% din ingrediente naturale.

Judeţul Timiş este al doilea cel mai important pol de business din România, afacerile compa­niilor înregistrate aici situându-se la 62 de miliarde de lei în 2017, arată datele de la Registrul Comerţului. Cele mai mari zece afaceri antreprenoriale româneşti din judeţul Timiş au avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,6 miliarde de lei şi aproape 3.500 de angajaţi, după cum arată calculele Ziarului Financiar pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

În total, cifra de afaceri a tuturor companiilor din România s-a ridicat anul trecut la 1.400 de miliarde de lei (304 miliarde de euro).

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/