Braconaj finalizat cu arme confiscate

Polițiștii de la Bozovici au surprins patru vânători în zona cunoscută sub numele de „Beleut”, de lângă Dalboșeț. Aceștia nu aveau toate detaliile puse la punct despre partida pe care urmau să o desfășoare. Pentru că legea nu ocolește pe nimeni, trebuie acum să suporte consecințele.

Polițiștii de la Bozovici au făcut mai multe acţiuni pe linia combaterii infracţiunii de braconaj, pe raza localităţii Dalboşeţ. În zona cunoscută de localnici sub numele de „Beleut”, din fondul de vânătoare arondat grupei Dalboşeţ, au fost identificaţi patru vânători. Fiecare dintre aceștia avea asupra lui câte o armă, dar și muniţia aferentă armelor şi echipamentul specific de vânătoare.

„Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că pentru data de 15.01.2012 exista o autorizaţie de vânătoare, dar care nu era completată cu participanţii, iar doi dintre bărbaţi nu aveau asupra lor permisele de vânătoare, aşa cum prevăd normele legale”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor un număr de 6 arme de vânătoare şi 4 permise de armă deţinute de membrii vânători.

În cauză se continuă cercetările pentru infracţiunile de braconaj la regimul vânatului şi uz de armă letală fără drept.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/