Borteș sistează plata salariului „nesimțit” al șefului de ocol!

Preşedintele Consiliului de Administrație al Ocolului Silvic Banatul Montan, Nicolae Borteş, a reacționat imediat după ce primarul comunei Lăpușnicu Mare a dezvăluit o sumă fabuloasă pe care șeful de ocol ar încasa-o lunar. Potrivit Mihaelei Drăgilă, Ghiocel Meda și-ar fi făcut, de la sine putere, un salariu „nesimțit”. Mai exact, un brut de peste 60.000 de lei lunar!

Borteș a ținut să explice că, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Ocolului Silvic Banatul Montan din 21 august, s-a constatat că, la nivelul lunii iunie, salariul şefului de ocol are o valoare netă de 36.800 lei. În urma acestei constatări, au fost desfăşurate verificări şi au fost luate câteva măsuri. „Au fost analizate înregistrările contabile şi plăţile care s-au efectuat către Ghicel Meda, pentru a se vedea dacă este vorba de salariul lunar sau este vorba de regularizări salariale, prezente la nivelul unei singure luni. Din verificările efectuate, nu este vorba de un salariu lunar, ci de o regularizare a unor sporuri. A fost analizat contractul de mandat al domnului Meda şi este în curs o verificare juridică, pentru a se vedea dacă prevederile contractuale care fac referire la plata unei indemnizaţii negociată în valoare de 4.500 de lei lunar, poate fi folosită ca bază de calcul pentru sporuri.”, a precizat Nicolae Borteș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Meda n-ar fi încasat integral salariul pe iunie, motiv pentru care, anunță Borteș, au fost suspendate plăţile către acesta, până la clarificarea situaţiei. Consiliul de Administrație nu știa nimic despre vreun leu peste cei 4.500 aprobați, astfel că s-a convocat Adunarea Generală a Asociaţilor pentru data de 12 septembrie, adunare în cadrul căreia va fi prezentată această situaţie, urmând a se lua decizii în consecinţă. „Salutăm promptitudinea cu care instituţiile mediatice au transmis aceste evenimente, Ocolul Silvic Banatul Montan fiind o instituţie care acţionează vehement împotriva oricăror fapte netransparente sau ilegale.”, a asigurat Borteș.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/