Borduz, atac la Ciobanu: „Prefectura e mai presus de lege! M-au suspendat politic!”

Edilul-şef al comunei Fîrliug nu a scăpat de necazuri nici după pronunţarea sentinţei definitive în dosarul în care a fost condamnat pentru deturnare de fonduri europene. Prefectul Ciobanu a dispus încetarea mandatului de primar!

Ioan Borduz a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, dar şi la pedepse accesorii, suspendate şi ele de către instanţă. Astfel, primarul Fîrliugului îşi poate duce, cel puţin teoretic, mandatul la bun sfârşit şi chiar candida la alegerile din 2016. Prefectul Miu Nicolae Ciobanu este însă de altă părere. „Ca urmare a sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin rămasă definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Timişoara, prefectul judeţului Caraş-Severin a emis marţi, 28 aprilie, ordinul de încetare, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al comunei Fîrliug al domnului Ioan Borduz. Ordinul poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ în termen de zece zile de la comunicare. Conform art. 82, alin. (1) din legea 215 din 23 aprilie 2001, atribuţiile conferite primarului prin legea menţionată vor fi exercitate de drept de către viceprimarul comunei Fîrliug, domnul Cornel Ioan Negariu”, s-a transmis astăzi de la Biroul de Presă al Prefecturii.

Reacţia lui Ioan Borduz a fost destul de dură, dar nu neapărat surprinzătoare, având în vedere că nu în cazul tuturor primarilor cu probleme penale Instituţia Prefectului ar fi procedat la fel: „Mă surprinde, deoarece secretarul comunei a trimis dovada faptului că mie mi-au fost suspendate toate pedepsele accesorii. Văd că Prefectura e mai presus de lege! Sigur voi acționa în contencios administrativ. Nu am primit procesul-verbal, nu am primit niciun ordin, deși mi se părea normal să-l primesc eu mai întâi, nu să aflu din presă. E păcat și neplăcut, pentru că voi fi pus iar pe drumuri, va fi o pierdere de vreme. Legiuitorul a spus clar că toate pedepsele accesorii mi-au fost suspendate. Dacă Prefectura așa interpretează legea… Este o chestiune politică, pentru primarul de la Brebu (n.r. – Viorel Roşca, condamnat în dosarele APIA) nu s-a mai dat niciun ordin, din ce am înțeles. E foarte clar că e o chestiune politică, m-au suspendat total nejustificat, nu s-a ținut cont de lege! Prefectul e mai presus de lege?! Eu oricum sunt în concediu, din 20 aprilie, nici nu aveau dreptul să mă suspende acum!”

Mai trebuie spus că toţi primarii care au contestat în instanţă ordinele emise de Prefectură cu privire la suspendarea din funcţii sau pierderea mandatelor în speţe similare au avut câştig de cauză.

Comments

  1. GABRIEL says:

    TOATA STIMA PT DOMNUL PRIMAR BORDUZ ASTA E ROMANIA LUCRULUI BINE FACUT SI PEDEPSIT . CIOBANUL ASTA CONFUNDA JUDETUL CU O STANA DE OI MILITIANUL TOT MILITIAN COMUNIST RAMANE

  2. borduz says:

    atunci sa inteleg ca TAPUL este Borduz nu?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/