Liberalii din Consiliul Local Caransebeș s-au răzgândit și și-au dat votul pentru a se investi la Liceul Tehnologic Dacia. După ce consilierul local PSD Florin Bogdea le-a reproșat la ședința trecută că au votat pur politic, fără a se gândi la elevii caransebeșeni care învață la Dacia, acum acesta s-a arătat mulțumit de decizia colegilor consilieri de la PNL.
Consilierul Florin Bogdea, director al Liceului Tehnologic Dacia, a menționat faptul că a discutat cu președintele PNL Caransebeș Andrei Ungur despre acest proiect de investiții și acesta a înțeles necesitatea dezvoltării. Bogdea le-a spus liberalilor să admită că au greșit data trecută și acum să voteze spre interesul elevilor, însă consilierii PNL au vorbit în cor că nu a fost o greșeală. Doar că la acel moment nu li se prezentaseră toate datele.
Într-o conferință de presă, Andrei Ungur ne-a precizat că a verificat procedura și trebuia ca mai întâi forul local să-și dea girul, iar după aceea școala să obțină avizul Ministerului Educației. Așadar, odată ce s-a înțeles acest aspect, consilierii locali liberali au votat și ei pentru.
Reamintim că, în ședința din luna aprilie, proiectul privind amenajarea unei parcări acoperite la Liceul Dacia, din fondurile Asociației Viitor pentru România din Elveția, primise votul negativ al majorității liberale.