Bogății neștiute care atrag turiștii în Caraș-Severin – Cascadele Burăul Mare și Modăvița Seacă

cascada buraul mare

În zona Rezervației Valea Mare din cadrul Parcului Natural Porțile de Fier se află două cascade situate la aproape doi kilometri una de cealaltă: Burăul Mare, cu înălțimea de aproximativ 22 de metri și Modăvița Seacă, de 9 metri, ambele căderi de apă formând pârâul Boșneag.

Cascadele pot fi vizitate de turiștii care străbat Drumul Comunal 49, între localitățile Moldova Nouă și Padina Matei, și, după cum spune rangerul Parcului Natural Porțile de Fier, Narcis Bengescu, există loc de parcare amenajat în ambele puncte.

baraul mare

 

 

„Noi am amplasat panouri informative mai ales că este vorba despre arie protejată. S-au remarcat numeroși turiști în sezonul călduros care au manifestat interes pentru cele două cascade. Poate și pentru faptul că forma celei de la Burăul Mare aduce cu cea de la Beușnița. Poate și pentru bogăția de vegetație pitică sau avifauna existentă. Se pot observa iedera albă sau iedera mare, dar și ruscusul, plante protejate prin lege. Aici, în rezervație, avem numeroase exemplare de broaște țestoase de uscat care își duc veacul pe pante înclinate de până la 45 de grade, apoi viezuri, vulpi, pisici sălbatice, căprioare, mistreți, dar și păsări răpitoare. Am constatat că turiștii care vin sunt fie persoane individuale, fie organizați în grupuri mai mici, dar au venit și cu autocarul, cu ghid turistic, lucru care pe noi ne bucură. Dar mai sunt și turiștii care ajung la cele două cascade după ce vizitează insula Ostrov din mijlocul Dunării, pornind de la pontonul din Pojejena”. Mai ales acum, în sezonul de iarnă, când se așteaptă să cadă mai multe precipitații, debitul pâraielor va crește, iar cascadele vor fi mult mai spectaculoase.

modavita seaca

De interes turistic poate fi și peștera Grota Haiducilor aflată în apropiere. „I se spune așa după legenda pe care avem grijă să o transmitem celor care ajung în zonă”, menționează inginerul silvic Narcis Bengescu. Se spune că un haiduc pe nume Adam Neamțu tâlhărea boierii în munții Aninei, în munții Locvei și în munții Almăjului. Numele de „neamțu” i s-a tras de la straiele nemțești pe care le îmbrăca, el de fapt fiind învățător. Sătul de nedreptățile din vremea aceea, s-a apucat de haiducie. Iar ceea ce aduna de la boieri ascundea în peștera unde se adăpostea cu ortacii lui. O mare sumă de galbeni a fost ascunsă în peșteră. Și tot din vechime se spune că a fost găsită câteva sute de ani mai târziu de niște turiști germani porniți pe urmele comorii.

grota haiducilor

Peștera are două galerii principale, una este de-a lungul râului care o traversează, iar cealaltă, sala mare, este deasupra. În peșteră sunt stalactite și stalagmite. Totuși, nu pare foarte veche pentru că toate acestea sunt în formare. Doar 10% din această peșteră a fost explorată. După aproape două ore de mers pe jos, de la peșteră se poate ajunge la Morile de Apă din apropiere de comuna Ravensca.

Se lasă frigul, vine ninsoarea, e vreme numai bună de citit și ascultat povești la gura sobei, precum cea despre cascade, haiduci și mori de apă!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/