Bogații Dumbrăviței pot face o faptă bună în prag de sărbători. În comună se organizează un târg caritabil de Crăciun

Cu mai puțin de zece zile înainte de Crăciun, în înstărita comună Dumbrăvița se va organiza un târg caritabil, deschis timp de două zile. Evenimentul va avea loc în 15 și 16 decembrie, la Centrul de Zi din comună.

Vor participa, conform organizatorilor, peste 60 de expozanți cu produse locale, cărți, hand-made, jucării și decorațiuni specifice Crăciunului. Pe lângă oferta diversificată, utilă pentru cine e în căutarea unui cadou perfect pentru cei dragi, la târg vor avea avea loc și manifestări artistice. Vor fi prezenți cei de la Teatrul de Păpuși „Eva Labadi”, pe lângă alte programe artistice. Timp de două zile, la Centrul de Zi vor avea loc ateliere de creație, iar cei mici vor putea participa la jocuri interactive. Evident, nu vor lipsi colindele.

Târgul va fi deschis în cele două zile de la ora 10 până la ora 18. Intrarea este liberă. Târgul este organizat de Centrul de Zi, cu sprijinul Primăriei Comunei Dumbrăvița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/