Bobotează prelungită! Agheasma Mare se poate lua până în 14 ianuarie de la Biserica cu Două Turnuri din Lugoj

Credincioșii ortodocși și cei catolici vor marca, în data de 6 ianuarie, Boboteaza sau Epifania, cum mai este cunoscută marea sărbătoare. Este și ziua când va avea loc sfințirea Apei Celei Mari. Conform tradiției, la Lugoj, ea va fi oferită creștinilor și la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (cea cu două turnuri) din vecinătatea Primăriei. Aceasta va putea fi luată din recipiente speciale, după ce se încheie slujba Sfintei Liturghii, în preajma orei 12.

„După Sfânta Liturghie, Apa cea Mare va fi sfințită în fața bisericii. Apa va fi introdusă în recipiente speciale, niște butoaie cu capac și cu robinete, astfel încât oamenii să nu poată introduce sticle sau alte obiecte înăuntru. Se vor servi exact ca de la fântânile din oraș și de aceea, îi rog să nu se înghesuie și să păstreze distanțarea, pentru că avem Aghiasmă Mare pentru toată lumea. După data de 6 ianuarie, recipientele vor fi introduse în biserică și credincioșii noștri vor mai avea timp încă o săptămână, până în 14 ianuarie, pentru a-și lua Apa Cea Mare.”, ne-a declarat Ioan Cerbu, protopopul Lugojului. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului.

În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie, care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/