Bobar rămâne președinte în Valea Domanului! Promovarea se amână câțiva ani!

bobar popa

Dan Alexa s-a despărțit de CSM Reșița după ratarea promovării în Liga 2! Președintele rosso-nerilor și-a înaintat demisia, dar primarul Nelu Popa nu i-a acceptat-o!

Primarul Reșiței a regândit strategia Clubului Sportiv Municipal după un al doilea an consecutiv complet ratat al echipei de fotbal. Popa nu se mai gândește la o revenire imediată în al doilea eșalon al țării, ci acordă timp de data aceasta. Câțiva ani! Până când centrul de copii și junior va produce suficienți fotbaliști valoroși, care să formeze un nucleu puternic, capabil să facă performanță. Da, dezamăgirea e cruntă! Practic, noi nu am pierdut niciun meci, niciun meci! Am încheiat campionatul la 20 de puncte față de urmăritoarea noastră. A venit însă barajul ăsta, așa ca o chestiune de hazard, de noroc, de baftă, de zi bună, de zi proastă. Dan Alexa s-a retras, suntem în situația în care primul pas este să mă consult cu galeria. Vreau să mă consult cu Marcel Gușcă și cu galeria pentru că ce s-a văzut la meci dovedește că în Reșița, în Caraș-Severin, există o mare, mare nebunie cu fotbalul. Oamenii ăștia merită orice efort și atunci aș vrea să mă consult cu ei. Probabil că Cristi Bobar, deși și-a înaintat demisia, va rămâne. Nu îl voi lăsa să plece. Îl voi ruga să rămână! Puțină lume știe, Cristi Bobar nu este președinte doar la fotbal. CSM Reșița a ajuns în ultimii 4 ani de la două secții la peste 7 secții, avem handbal, fotbal, volei, baschet, șah, lupte, karate, deci avem o mulțime de secții care însumează 650 de sportivi și peste 48 de antrenori.”, a declarat primarul Popa pentru expressdebanat.ro.

CSM nu se va mai grăbi să revină în Liga 2, ci va aștepta momentul în care va fi în stare să alinieze un prim unsprezece bazat pe jucători din propria pepinieră. Nici pentru banca tehnică nu se vor căuta soluții în altă parte. „Vreau să formăm un lot puternic din tinerii din zonă. Din punctul meu de vedere, fotbaliștii și antrenorul ar fi trebuit să ne ducă în Liga 2. Li s-au oferit toate condițiile de antrenament, cantonamente, s-a mers în Antalya, s-a dat alimentație, vitamine, absolut tot ce au avut nevoie, li s-au asigurat jocuri amicale. Nu se poate reproșa conducerii operative ceva din punctul ăsta de vedere. Dezamăgirea e cruntă cu atât mai mult cu cât jucătorii de la Dumbrăvița au fost departe de condițiile pe care le-au avut cei de la Reșița. Să ne creștem și noi niște tineri cu mai puține pretenții care să își dorească mai mult de la ei, de la viață, și să încercăm să construim un nou început. Asta este propunerea pe care eu mă duc și o fac galeriei!”, a mai spus Nelu Popa.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/