Blocaje uriașe în trafic, la Timișoara, înainte de începerea cursurilor. Ce soluții s-au găsit

După ce școlile s-au redeschis, pe cele mai importante artere din Timișoara traficul este de coșmar la primele ore ale dimineții. La insistențele unui consilier local, polițiștii s-au mobilizat, astfel că intervin timp de o oră pentru a fluidiza circulația.

Aglomerație de nedescris la primele ore ale dimineții pe cele mai importante artere din Timișoara, odată cu redeschiderea școlilor, de luni. În aceste condiții, Roxana Iliescu, consilier local Pro România, i-a solicitat lui Ovidiu Drăgănescu, subprefectul de Timiș cu atribuții de prefect, să organizeze o întâlnire cu reprezentanții Poliției Timiș, pentru a se găsi soluții în fluidizarea traficului. La întâlnire a participat și Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Astfel, s-a decis ca în fiecare dimineață, între orele 07.15 – 08.15, agenți ai Poliției Rutiere, împreună cu polițiști locali să intervină pentru a da o mână de ajutor în vederea fluidizării circulației în următoarele intersecții: Calea Dorobanților/ S. Bărnuțiu, Liviu Rebreanu/Arieș, Calea Șagului/ Liviu Rebreanu, Gh. Lazăr/Circumvalațiunii, Calea Sever Bocu/ Divizia 9 Cavalerie, Piața Consiliul Europei, Piața I.C. Brătianu și 16 Decembrie/ C-tin Brâncoveanu.

Totodată, domnul inspector școlar a avut o inițiativă care și-a dovedit deja eficiența în alte părți: începerea orelor de curs la ore decalate. În acest sens, urmează să inițieze o întâlnire cu directorii școlilor din Timișoara. Îmi doresc ca această inițiativă să fie agreată de directori și de părinți, pentru că numai cu efortul tuturor putem să îmbunătățim puțin situația grea cu care ne confruntăm în fiecare dimineață. Tot în același scop, urmează ca în zilele următoare să avem o întâlnire și cu reprezentanții STPT, pentru a identifica soluții cu care să venim în sprijinul timișorenilor în problema traficului infernal cu care ne confruntăm în fiecare dimineață”, a afirmat Roxana Iliescu.

Consilierul local Pro România le-a transmis celor din conducerea Primăriei Timișoara să se implice pentru a găsi alte soluții pentru fluidizarea traficului.

Deocamdată, noi am găsit această soluție. Știu, nu este suficientă și nu va rezolva problema integral, dar am trecut la acțiune rapid, în loc să ne lamentăm că nu se poate face nimic. Îi invit pe salvatorii planetei și ai orașului, din fruntea Primăriei și în mod special pe vicele Lațcău care este și șefu’ Comisiei de Circulație din cadrul PMT, să găsească și alte soluții, cu excepția invitatiei cetățenilor de a se urca pe trotinete sau pe biciclete”, a precizat Roxana Iliescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/