Blazon nou pentru Coșteiu! Prim-ministrul Florin Cîțu a aprobat noua stemă a comunei

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Considerată drept adevărata imagine a unei comunități rurale, indiferent cât de mică sau cât de mare este aceasta, stema este blazonul și cartea de vizită a oamenilor ce conviețuiesc pe meleagurile respective, iar din această cauză comuna Coșteiu a decis că e timpul să aibă una frumoasă care să o reprezinte.

Primii pași au fost făcuți cu Hotărârea nr. 5/2019 prin care Consiliul Local al comunei și-a însușit proiectul de stemă.
Planul de stemă a fost apoi discutat de către comisia județeană formată din specialiști în istorie, heraldică, sociologie, economie, folclor și alte domenii și a fost avizat de către Comisia Națională de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române.

Mult așteptata aprobare de la Guvern a venit luna aceasta, când prim-ministru Florin-Vasile Cîțu a semnat Hotărârea nr. 451/2021 privind aprobarea stemei comunei Coșteiu, act contrasemnat de către viceprim-ministrul Kelemen Hunor și ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației Cseke Attila Zoltan.

Astfel, din 6 mai, când a fost publicată Hotărârea în Monitorul Oficial, comuna Coșteiu se poate mândri cu un blazon plin de semnificații.

Proaspăta stemă a comunei Coșteiu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat, albastru cu verde. Partiția superioară, albastră, este străbătută de două fascii undate din argint, plasate sub o clădire dreptunghiulară cu acoperișul în două ape. Aceasta are două ferestre negre și mijlocul deschis de unde pleacă mecanismul unui stăvilar reprezentat de o bară îngustă în formă de T.

Bara unește două inele care flanchează clădirea cu lama stăvilarului poziționată jos între valurile din mijloc ale celor două fascii undate. Clădirea și stăvilarul sunt din aur.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cartierul inferior, verde, conține un castel din argint cu cinci ferestre și o ușă, toate negre, format dintr-un turn central și două aripi simetrice. Deasupra castelului este un grup de șapte spice (fără pai) aranjate în evantai, din aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Cele două fascii reprezintă cele două râuri (Timiș și Bega) care străbat teritoriul comunei, iar casa cu stăvilar simbolizează faimoasa instalație hidrotehnică prin care râurile sunt legate și cu ajutorul căreia localitățile și semănăturile sunt protejate încă din anul 1760. Desenul este inspirat din pecetea ovală a localității, folosită din anul 1834.

Cetatea evocă faptul că localitatea există cel puțin din secolul al X-lea, iar denumirea localității provine de la numele castelului în jurul căruia s-a format, așa cum apare într-un document din anul 1597 și reprezintă vechea denumire „Kastely”.

Spicele simbolizează cele șapte localități (patru distincte și trei contopite) ale comunei. Coroana murală cu un turn arată că localitatea are rang de comună.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/