Bilanț COVID-19: Peste 500 de pacienți, la Terapie Intensivă! „Noi vedem cum mor oamenii, cum suferă, cum nu pot respira nici măcar ajutați de aparate”

La nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrați sub 800 de noi bolnavi de coronavirus, dar numărul pacienților, transferați la Terapie Intensivă, a crescut. 

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, au fost confirmați, cu COVID-19, alți 755 de români, dintre care 11 în județul Timiș. În statistica neagră au fost incluse 43 de decese ale unor persoane diagnosticate cu COVID-19. Dintre acestea, cinci, numai în județul Timiș. În total, la nivel național, sunt internați aproape 7.500 de bolnavi, dintre care 506, la ATI.

În județul Timiș, paturile sunt ocupate cu 185 de pacienți, dintre care 13 sunt la Terapie Intensivă. Medicii atrag din nou atenția că virusul există, iar cea mai grea luptă se dă la ATI.

„E dureros când noi stăm, ne chinum cu pacienții, e mult, atâtea luni fără zile de concediu, iar alții merg în concediu și spun că acest coronavirus nu există și că ei nu au încredere în ce li se spune. Noi vedem zilnic asta, vedem cum mor oamenii, vedem cum suferă, cum nu pot să respire nici măcar ajutați de aparate. E foarte greu”, a transmis, pe Facebook, Simona Penteleiciuc, asistenta șefă a secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

În ceea ce privește situația epidemiologică din județ, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș transmit că supraveghează nouă focare active. Este vorba despre patru firme, Spitalul Județean din Timișoara (4 cazuri), IPJ Timiș (19 cazuri), o grădiniță privată (5 cazuri), un centru de recuperare neuropsihiatrică din Lugoj (21 de cazuri) și un cămin de bătrâni din Timișoara (16 cazuri).

„Până astăzi, 31 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 87.540 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 37.869 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.833 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare”, mai informează Grupul de Comunicare Strategică.

În județul Caraș-Severin nu au mai fost confirmate, în ultimele 24 de ore, cazuri de COVID-19.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/