Beneficiarii centrelor de asistență socială din Caraș-Severin sunt în siguranță. Personalul angajat, supus testărilor!

În această perioadă, personalul din cadrul centrelor aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin își desfășoară activitatea printr-o organizare strictă pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus. O parte dintre angajați lucrează 14 zile, timp în care ceilalți vor rămâne izolați la domiciliu. Aceștia nu se vor întoarce la muncă decât după ce au fost testați în prealabil.

Ca măsură de prevenire a îmbolnăvirii beneficiarilor din centrele de asistență socială, s-a decis ca angajații să lucreze în două ture. Mai exact, o parte a angajaților rămâne izolată la serviciu timp de 14 zile, iar restul lucrătorilor rămân izolați la domiciliu. Cea de-a doua categorie ar trebui să înceapă munca săptămâna viitoare. Își vor relua atribuțiile numai după ce vor fi testați.

O parte din personal a fost deja testat, iar veștile sunt foarte bune, după cum declară directorul Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin, Romeo Dumitrescu.

„Acești angajați sunt izolați unii la locul de muncă și alții la domiciliu. Aceasta se numește distanțare socială legată de organizarea muncii pentru aceste cămine de îngrijire a persoanelor vârstnice și cu handicap. S-a început de săptămâna trecută, în mod ordonat, investigarea prin testare pentru COVID-19 și s-au făcut aceste investigații la Anina, Bocșa și în curs de derulare la bună parte din căminul de la Reșița. S-au început aceleași proceduri la căminele de la Caransebeș și sunt în faza de a fi investigați cei de la Sacu și de la Buchin. Până în prezent, la absolut toți cei investigați testele au ieșit negative. Sunt o serie de teste care încă nu au venit, ele sunt în curs de procesare la laboratoarele de la Timișoara și sperăm ca în continuare să fie același lucru. Bătrânii internați sunt în afara oricărui pericol”.

Testările pentru angajații care au stat acasă în ultimele două săptămâni se vor încheia săptămâna viitoare, iar ulterior se vor putea întoarce la serviciu. Este vorba în total de 196 de persoane.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/