Bebe Pasere câștigă și la Curtea de Apel Timișoara și rămâne viceprimar la Caransebeș

Instanța Curții de Apel a judecat astăzi recursul declarat de Consiliul Local Caransebeș împotriva sentinței Tribunalului Caraș-Severin, prin care s-a suspendat executarea măsurii de demitere a lui Bebe Pasere din funcția de viceprimar al Caransebeșului.

Magistrații Curții au respins excepția lipsei calității de reprezentant al recurentului, Consiliul Local Caransebeș, precum și recursul declarat de acesta, reprezentat prin primarul Felix Borcean, împotriva sentinței civile 94/10 februarie/2021, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ionel-Felician Pasere.

Referitor la cele întâmplate astăzi, viceprimarul Pasere ne-a declarat: „Am avut încredere în Justiție și că voi câștiga recursul privind suspendarea hotărârii Consiliului Local. Îmi reiterez disponibilitatea de a colabora pe toate planurile cu domnul Felix Borcean. Ca și până acum, sunt deschis la dialog, pentru că administrația locală are nevoie noi amândoi. Este momentul să se pună punct disputelor politice și să facem ceea ce trebuie: administrație”.

gif card de energie dacus 1000x100

Decizia privind suspendarea este una definitivă. Rămâne de văzut ce verdict vor da viitoarele instanțe în privința legalității demiterii lui Bebe Pasere.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/