BCR oferă finanțări de peste 1,23 miliarde de lei pentru IMM-uri!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Fondul European de Investiții și Banca Comerciala Română informează că au semnat actul adițional de majorare a acordului de garantare în cadrul Programului Inițiativa pentru IMM-uri.

BCR va acorda, astfel, finanțări de peste 1,23 miliarde lei pentru investiții și activitatea curentă a IMM-urilor, în condiții de costuri avantajoase, cu o garanție de 60%, acordată de FEI.

publicitate online in ziar Express de Banat

Începand cu anul 2017, până în prezent, în cadrul acestui program, Banca Comercială Română a finanțat, deja, un număr de peste 300 de IMM-uri cu circa 500 milioane de lei. „Vrem să accelerăm business-urile românești sănătos, în siguranță și pe termen lung”, a declarat Sergiu Manea, Președintele Băncii Comerciale Române.

1000x100 (3)

În prezent, între cele două instituții mai sunt în vigoare un acord de finanțare și garantare destinat acordării de împrumuturi în lei pentru fermierii și antreprenorii din zonele rurale, în cadrul Programului FEI AGRI și un acord de garantare destinat acordării de împrumuturi pentru clienți micro, inclusiv start-up-uri, în cadrul Programului COSME, informează MEDIAFAX.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/