Lucrările înaintează pe șantierul viitoarei baze sportive de pe strada Costică Rădulescu nr. 6 din Timișoara. Muncitorii au montat stâlpii de nocturnă pe ambele terenuri și se pregătesc de montarea covorului de gazon.
Amenajarea bazei sportive a început în luna decembrie, după ce primăria a eliberat autorizația de construcție. Lucrările ar trebui să fie gata, conform contractului, până în septembrie.
„Stâlpii de nocturnă au fost montați, inclusiv reflectoarele. Pe terenul mic au fost aprinse într-un test și în zilele următoare cred că vor fi aprinse și pe stadionul mare. În foarte scurt timp se va începe și montarea covorului de gazon. Din ianuarie anul trecut era dat un ordin de suspendare al lucrărilor, am descoperit și canale pe-acolo, am reușit să rezolvăm și această problemă. A fost și problema predării amplasamentului de CNI, era încărcat cu 20.000 mc de moloz. Pe sfârșitul lunii august ar avea termen, dar lucrarea va fi finalizată cel târziu, spun eu, la sfârșitul lunii mai.”, a spus viceprimarul Cosmin Tabără.

Baza sportivă din apropierea stadionului „Dan Păltinișanu” va avea o tribună pentru 500 de spectatori, un teren de joc cu instalație de nocturnă şi vestiare. Un al doilea teren, mai mic, va fi folosit pentru minifotbal, baschet sau handbal. Proiectul este realizat prin Compania Naţională de Investiţii.
În 24-25 ianuarie, la Reșița se lansează primul eveniment sub umbrela Banat Wedding Expo, târgul de nunți din acest an, care va reuni peste 60 de furnizori și va...
O cercetătoare de la Universitatea Politehnica Timișoara a primit una dintre cele mai importante distincții naționale în domeniul chimiei. Premiul vine pentru studii care propun soluții mai curate și...
Alina Dragomir |
14 January 2026
Roxana Bălan |
20 January 2026
Primăria Bocșa reia demersurile pentru finalizarea unor investiții importante în oraș
Express de Banat |
20 January 2026
De ce este necesară licențierea locală chiar și pentru cazinourile deja legale în alte țări UE
Raluca Pantea |
20 January 2026
Zeci de paciente de la Psihiatria din Jebel, găsite într-o magazie
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

