Bătrâne și uzate! Societatea Meridian 22 reechipează uzinele de apă ale Lugojului

Uzinele de apă care asigură alimentarea cu apă a Lugojului intră într-o perioadă de reechipare și revizie a instalațiilor de captare și pompare în sistemul municipal.

Lucrările care vor viza toate cele trei uzine au ca scop îmbunătățirea capacităților tehnice pentru menținerea în parametri a sistemului de furnizare a apei către populație. Activitățile de înlocuire a echipamentelor uzate se pot face pe măsură ce consumul de apă în oraș scade, situație specifică în perioada sezonului rece.

„Uzinele de apă vor intra într-un program general de revizie, reparații și investiții în echipamente noi. Lucrările vor începe cu Uzina nr. 2, de pe platforma industrială, din strada Timișoarei, unde se vor înlocui vanele de închidere, pompele defecte și unul dintre inelele de distribuție, lucrare care s-a realizat în urmă cu câteva zile. Urmează să fie înlocuite alte trei motoare electrice de la forajele ce aparțin Uzinei nr. 3, de pe strada Vincențiu Babeș. De asemenea, se vor face investiții în motoare, convertizoare electronice de distribuție, se vor înlocui clapetele de absorbție de la sorburi și se vor revizui toate motoarele din dotarea uzinelor.”, a precizat Florin Iovescu, director Meridian 22.

În prezent, municipiul Lugoj este alimentat din 27 de foraje de adâncime aflate în funcțiune la Uzinele 1 și 3 și dintr-un punct de captare situat pe un braț secundar al Timișului, aflat după podul de cale ferată. La sfârșitul lunii trecute, din cauza problemelor existente la Uzina Nr.2, societatea Meridian 22 Lugoj a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în tot municipiul Lugoj, din data de 29 noiembrie, ora 22, până în data de 30 noiembrie. Măsura a fost cauzată de lucrările de reparații care s-au efectuat la inelul de distribuție a apei situate în incinta unității. Cu această ocazie, s-au executat și lucrări de întreținere a vanelor pe principalele magistrale de apă ale orașului. În ultima perioadă, lugojenii s-au confruntat cu mai multe întreruperi ale livrării apei din cauza problemelor existente la Uzina 2 și a nenumăratelor avarii de pe rețea.